Într-o vreme îndepărtată, Neculai Constantin Munteanu își încheia comentariile de la Radio Europa Liberă zicînd: „Să auzim numai de bine!”.Urarea asta, de un optimism amărui, a fost preluată apoi de diverși jurnaliști de radio și de televiziune, de parcă ar fi fost bun public, nu un soi de marcă înregistrată de N.C.
După 1990, mai toți cei care apăreau la TV sau erau invitați la posturile de radio își începeau răspunsurile cu concluzivul „deci”, care uneori, vorba lui Petre Roman, suna ca dracul. De pildă, omul era întrebat cine e. „Deci, sînt așa și pe dincolo!”, venea replica invitatului. Unii își încep și azi comentariile cu această conjuncție a concluziilor, pentru a-și sublinia sau pentru a-și inventa o autoritate pe care n-o au. Ravagii a făcutși face,în presă și în langajul politicienilor, „oameni de bună credință”, între care presarul sau politicianul se subînțelege și pe sine.
A zis cutare lucru „cu subiect și predicat”, spun azi mulți din presă, dar și politicieni care vor să să se dea interesanți. Cel ce a folosit pentru prima oară și apoi a tot repetat această formulă molipsitoare e Bogdan Chirieac. Tot el a zis și parazis „Cu toată dragostea!”, de s-au luat și alțiidupă el, încît pe unde te întorci auzi asemenea replici îndrăgostite în aparență, dar cît se poate de malițioase în fond.
„Să mă ierte Dumnezeu, dar…” –vorbele astea le-am folosit și eu pe cînd mă duceam la televiziuni, pînă cînd un coleg de la Cațavencii mi-a atras atenția că le repetam și cu rost, și fără.
„După cum am mai spus…” Din categoria celor care folosesc această expresie, cu variantele ei, „am mai spus asta”, „nu e prima oară cînd spun asta”, „îmi pare rău/regret că mă repet, dar…” fac parte analiști ca Ion Cristoiu și ca C.T.Popescu. Varianta socratică a acestei autoconfirmări e întrebarea adresată de invitat moderatorului: „Vă amintiți ce v-am spus despre…?” la care, de obicei, moderatorul răspunde cu un „da” grăbit, ca să-și vadă de întrebările care urmează, chiar dacă nu pare să mai țină minte profețiile analistului.
Cea mai tare, cel puțin ca intenție, dintre vorbele care circulă la posturile TV și de radio e întrebarea „Recunoașteți că…?”, împrumutată de moderatori din aparatul de vorbe al polițiștilor și al procurorilor,la care răspunsurile celor sunați de postul TV sau de radio la care lucrează moderatorii e cel mai adesea un soi de „Sictir!”, uneori formulat cu o desăvîrșită politețe de cei întrebați: „Ce probe aveți?!”, după care telefonul se închide.
Un prieten jurnalist care avea surse în DNA pe vremuri, adică pe cînd Laura Codruța Kövesi era în fruntea acestei instituții, iar eu eram în redacția ziarului Cotidianul, îmi spunea convins că informațiile pe care le primea pe surse erau „aur curat”. Nu-i contestam sursele, dar îl întrebam dacă verifica acele informații. „Adică să verificăm și Parchetul General!”,mă întreba amicul. „Și Parchetul General ce are, frate?” Asta apropo de sacrosancta formulă „aflăm pe surse”.
In anii ” 90 , ” o larga deschidere” , ‘vedeta ” in sus si-n jos, temperatura exterioara „x” ” la umbra” , ” l-au \a saltat\o DNA-ul, etc
noaptea mintii :)))