Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

De ce candidează Monica Macovei

Zoom De ce candidează Monica Macovei

Monica Macovei nu este nici naivă

și nici proastă. Dimpotrivă. A fost un avocat de succes la CEDO, a câștigat o mulțime de procese până în 2009, când a intrat în PE, apărând presa și societatea civilă. A fost, probabil, cel mai bun europarlamentar român în legislatura 2009-2014, ocupând poziția asta în mai toate clasamentele, mai puțin în cel personal al Elenei Băsescu, în care cel mai bun europarlamentar a fost Elena Băsescu.

Așadar, Monica Macovei nu este nici naivă

și nici proastă. A fost ministru al Justiției între decembrie 2004 și aprilie 2007, unii îi pun în cârcă reforma Justiției, iar alții o văd drept motorul condamnărilor recente ale omnipotenților ultimilor 25 de ani.

Și, totuși, nefiind nici naivă și nici proastă, de ce candidează Monica Macovei la președinție? Și, mai ales, de ce o face ca independent?

La a doua întrebare răspunsul e simplu: partidul nu a vrut s-o susțină și nici ea nu s-a înscris în cursa internă din partid pentru această poziție. Nefiind nici naivă și nici proastă, Monica Macovei trebuie că știe că n-are absolut nici o șansă să ajungă în turul doi al alegerilor prezidențiale. Lipsită de structură în teritoriu, lipsită de un entuziasm popular care să o propulseze, lipsită de simpatia de care se bucura Nicușor Dan, Monica Macovei nu poate spera la mai mult de 2% din voturile date în turul întâi. Și atunci, de ce candidează?

Cariera Monicăi Macovei

a fost mereu în ascensiune. De la procuror în 1990 la expert în drepturile omului și avocat al cauzelor conexe acestora. ministru al Justiției și apoi consilier anticorupție al premierului Macedoniei. Din 2009, europarlamentar. Candidat la președinția PDL, a ieșit pe locul 3 din trei.

În 2014, Monica Macovei a câștigat un nou mandat de europarlamentar, și-a asigurat o pensie de 3.000 de euro din 2019 încolo și s-ar fi putut opri aici. Dar pentru M.M. nu e destul. Visul său este altul.

Un simplu post de comisar european

ar fi fost oarecum sub demnitatea doamnei. Oricum, nu l-ar fi putut obține acum, cu PSD la putere în România și fără pic de sprijin din partea partidelor românești afiliate la PPE (PDL, PNL, UDMR, PMP). Da’ ar fi fost bun, totuși, un post de comisar european pe justiție, în locul lui Vivian Reding, dar discuțiile purtate în ultimii ani în această direcție s-au năruit în momentul în care socialiștii au acceptat să-l susțină pe Juncker. PSD-ul nu uită minciuna cu cele 2,5 milioane de voturi fraudate la referendum și n-ar fi susținut nici în glumă o candidatură a Monicăi Macovei. Soluția? Comisia Europeană care se va forma peste cinci ani. Postul vizat? Președinte al Comisiei Europene, succesoarea lui Juncker.

De aceea candidează Monica Macovei:

pentru a-și întări poziția de peste cinci ani. Un candidat la prezidențiale respins de sistemul corupt. O reformatoare a Justiției pe care pușcăriabilii au ostracizat-o. Eventual, declarații despre frauda electorală de la prezidențiale, din care să reiasă că cel puțin 2,5 milioane de voturi i-au fost furate.

Investiția în campania electorală

a Monicăi Macovei nu va depăși, probabil, investiția în campania unui parlamentar român. Bine, hai, nu vor fi doar 50.000 de euro, dar nici mult peste 100.000. Doamna poate susține aceste cheltuieli din propriile conturi, fără a se îndatora la sponsori, deși nu este exclus să obțină sprijin de la prieteni din Europa.

Conturile Monicăi Macovei totalizau, în primăvară, aproape 70.000 de euro, iar din salariu, diurnă și cheltuieli pentru cabinetul din România câștigă peste 150.000 de euro anual. Mai câștigă aproape 8.000 de euro din închirierea uneia dintre cele cinci case pe care le deține, deci nu stă rău deloc din punct de vedere financiar. Cum s-a scutit singură, prin demisie, de contribuția la partid, își poate permite să-și plătească mini-campania electorală, ba chiar poate da de lucru unor consilieri valoroși precum Barbu Mateescu sau Mirel Axinte. Nu că aceștia ar fi cei care se ocupă de actuala campanie, dar, de-a lungul timpului, n-au fost străini de imaginea doamnei.

Monica Macovei nu are

acces la finanțări fabuloase, ca alți oameni, nu are averea lui Tăriceanu, nu poate cheltui milioane pe bannere, creație publicitară, panouri și așa mai deaprte. Dar nici nu are nevoie. Nici pe drumuri prin țară nu va cheltui mult, pentru că nu va umbla mult. Va vizita ca și până acum comunități mici, care încap într-o sală de lectură, și cam atât. Iar asta o va face rar. Pentru că Monica Macovei nu este interesată nici să câștige alegerile și nici măcar să ajungă în turul doi.

Puteți vota pe oricine,

desigur. Puteți s-o votați și pe Monica Macovei. Dar trebuie să aveți toate informațiile necesare. Așa că e bine să știți că, pentru voi, votul acesta ar putea fi un vot al speranței într-un președinte mai bun, în timp ce pe M.M. n-o interesează decât mai multe voturi pentru CV-ul ei.

12 comentarii

  1. #1

    Pai, fara candidatura asta in CV i-ar fi scazut aura? Este deja un nume care nu avea nevoie de o astfel de trambulina de vizibilitate, ca avocatii dubiosi care vor sa ii vada lumea la televizor.

  2. #2

    ce a spus MM cand au fost arestai Bercii pentru sntajsf lui Mai pana au aparut probele irefutabile in 9 iunie pe tvi (dupa aproape 3 saptamani de la flagrant) si dupa 5 ziele dupa ce au fost duse la DNA Constanta.

    De aia nu cred ca trebuie sa ma deranjez pentru anticoruptia cu un singur ochi. Apropo, ati citit bucati din motivarea arestarii lui voiculescu…? Asistam doar la nationalizarea averilor unor oligarhi incomozi…dar bazele juridice sunt asa de subrede incat tare imi e teama ca tot noi o sa le platim de doua ori.

    P:S: duamna a luat de la CEDO o despagubire de peste 130K de euro pentru casa parinteasca din Primaverii, cumparata de la statul nationalizator pe care adevaratii propietari au obtinut-o in instantele din RO. Ei casa si dumneaiei a luat banii, pe o hotarare anonimizata, bani pe care i-a pus pe numele maimicii sale. Ca de…si 5 case si 200K euri in cont….cam mult, E facuta…sa ne lase…sau sa ne spune ce grad si functie avea taticu la revolutie. Pensie fericita.

  3. #3

    Draga P A H, interesanta incercare de campanie electorala mascata: un pic de intriga, ceva dezinters, bagata coruptia la inaintare, etc. Ar fi funny, daca n-ar fi de plans! Chiar nu intelegeti ca doamna a fost formata in acelasi sistem care a fost doborat in decembrie ’89, dar a lasat urme adanci… Daca, Mona Musca a fost scoasa din ‘decor’, cealalta MM a societatii noastre da semne de interes national, de unde? Nu este proasta si nici naiva, poate, …. dar tocmai pe naivitatea si prostia celor ca noi conteaza ea. Prin ea se intelege o marioneta care serveste alte interese, pe care poate nici ea nu le intelege. Pana la urma, un om folosit ca instrument, tot unealta ramane! Succes la vot daca gasiti pe cineva care merita votat!

    • #4

      Probabil știți să citiți, dar habar n-aveți ce citiți. Asta cu campanie electorală mascată e foarte mișto.

  4. #5

    Pai, si domnu’ Schicklgruber a fost cel mai bun efreitor din armata Kaiserului pentru c-a livrat la timp toate marmitele cu ciorba. Si i s-a mai parut si ca vede 2,5 milioane de evrei care-au furat poporul german. Da’ a naibii treaba, n-a vazut furtisagurile lui Goering din bugetu’ Reichului care faceau, zic io, taman cat o flota comerciala, plus o casa in Mihailea…ptiu, drace, in Potsdamplatz, vrusei sa zic.

  5. #6

    iar ceilalți candidează pentru scopuri nobile și din dragoste pentru tara

  6. #7

    Daca isi mentine mai departe scoatere religiei din scoli, mie imi convine si asa.
    Numai din acest motiv votez (nici nu aveam de gand sa mai ies la vot :P)
    Ca președinte al Comisiei Europene o a aibă mai multa greutate. E ok si asa

  7. #8

    Ok, e neagra nu e alba, dar pe cine crezi tu ca ar trebui sa voteze romanii pentru a scoate tara din saracie (a se citi cacat)? Ponta? Klaus Werner „Uber Alles” Iohannis ? Elena „Vuitton” Udrea?

  8. #9

    Ah, ca nu vazui. Presedinte al CE? Pun pariu ca Walter Hallstein se tavaleste de ras pe tarambu’ alalalt si-si zice: Ce mama dracului, dupa un avocat al Reichului, un procuror al lui Ceasca? Europenii astia nu invata niciodata, zum Teufel!…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint