8 Martie e după colț, așa că mă folosesc de ocazia asta ca să vă povestesc cîteva lucruri despre marile doamne ale științelor. Nedrept de puține, pentru că, de exemplu, n-au trecut decît 31 de ani de cînd ultima țară din Europa, Liechtenstein, a dat drept de vot femeilor. Dar chiar și așa, au existat niște personalități care au lăsat amprente adînci în timpul explorării teritoriilor unde mintea umană abia pătrundea.
Cînd ne gîndim la arhetipul femeii de știință, există una mai presus de oricine altcineva. Cam ca Einstein. Cu care s-a și cunoscut. E vorba de Marie Curie, femeia al cărei rol în descoperirea radioactivității a fost copleșitor. De altfel, a și luat premiul Nobel în fizică în 1903 pentru studiile în radioactivitate. L-a împărțit cu soțul ei Pierre Curie și cu Henri Bequerel. Puțină lume știe că, inițial, comitetul Nobel l-a selectat doar pe Pierre Curie, dar acesta a refuzat să accepte premiul fără recunoașterea contribuției fundamentale a soției sale. Dup-aia, în 1911, Marie a luat și Nobelul în chimie, pentru descoperirea radiului și a poloniului. Este singurul om care a luat premiul Nobel în două științe. Iar fata ei, Irène Joliot-Curie, a luat și ea Nobelul în 1935. Există doar șapte cupluri părinte-copil premiate cu Nobel în 115 ani.
Apoi, doar o singură altă femeie a luat Nobelul în fizică: Maria Goeppert Mayer a luat premiul în 1963, pentru modelul său de structură a atomului. La Columbia University și, mai apoi, la University of Chicago, fusese nevoită să lucreze ani de zile în slujbe neplătite, în timp ce soțul ei era angajat. Cam așa erau vremurile.
Doar unșpe ani mai tîrziu, Antony Hewish lua Nobelul împreună cu Martin Ryle, pentru descoperirea pulsarilor radio, în timp ce postdoca lui, Jocelyn Bell, cea care a descoperit și analizat prima radiopulsarii, a primit doar o strîngere călduroasă de mînă.
Dar Bell nu era deloc prima femeie care să fi fost ignorată pînă la capăt de comitetul Nobel. În 1944, Nobelul în chimie îi era decernat lui Otto Hahn, pentru descoperirea fisiunii nucleare. Atîta doar că prima care a explicat procesul de fisiune a fost, de fapt, Lise Meitner, care ar fi meritat și ea Nobelul cu pricina. Iar ideea că atomii de uraniu fisionează cînd sînt bombardați cu neutroni a venit, la începutul anilor ’30, de la chimista Ida Noddack.
De Ada Lovelace ați auzit? Ar fi trebuit, a fost primul programator din istorie. Și a făcut asta (adică a publicat primul algoritm “de calculator”, un program destinat să calculeze numerele Bernoulli cu Mașina Analitică a lui Babbage) în 1840.
În 1918, Emmy Noether (considerată de Einstein, Norbert Wiener și alți grei drept cea mai importantă femeie în istoria matematicii, dar de fapt unul dintre cei mai importanți oameni în domeniu) concepea Teorema Noether, un fel de stîlp al fizicii moderne.
În 1908, Henrietta Leavitt publica un studiu privind stelele variabile, fără de care Edwin Hubble nu ar fi descoperit expansiunea universului. Și ea ar fi meritat un Nobel, dar a murit prea devreme. Iar în 1925, Cecilia Payne-Gaposhkin a fost prima care să arate că stelele sînt făcute în principal din hidrogen și heliu, una dintre cele mai profunde idei în astrofizică.
Cea mai veche atestare a unei femei de știință este, pe la vreo 2700 î.Ch., egipteanca Merit-Ptah, descrisă drept doctor-șef. Și totuși, abia 4.400 de ani mai tîrziu, în 1732, Laura Bassi (mai tîrziu președinta Institutului de Fizică Experimentală) devenea prima profesoară din lume. La 21 de ani!
După război lucrurile s-au mai schimbat. Și deși încet, se îndreaptă spre direcția bună: aia în care femeile sînt tot mai des prezențe firești în laboratoare și sînt recunoscute cot la cot cu bărbații pentru contribuțiile lor fundamentale în științe.
P.S. Dacă Marie Curie ar fi trăit încă zece ani, căpăta și drept de vot.
Frumoasă enumerare. La Mulți Ani tuturor femeilor! Pentru că e vorba mai ales de premiante Nobel în articol, dați-mi voie să adaug și eu două, cele mai istețe, cred eu, deși nu au activat în știință: Ellen Johnson Sirleaf, actuala președintă a Liberiei, și Leymah Gbowee, activistă pentru pace. Împreună au luat Premiul Nobel pentru Pace în 2011, folosindu-se de arma cea mai redutabilă de care dispune o femeie. Da, chiar de aceea! Aceste două doamne au mobilizat toate femeile din Liberia, în timpul războiului civil atroce din țara lor, și au făcut o grevă generală a sexului. Le-au spus bărbaților clar: vă războiți, adio mij! Ăia s-au mai bătut vreo două-trei luni, apoi și-au dat seama că-s niște nătărăi, că n-avea rost să se mai măcelărească, pentru că nicio putere politică, nicio zonă auriferă, niciun teritoriu strategic nu valorează o ceapă degerată pe lângă un posterior cald de femeie și-o subțioară ușor asudată, după… De aceea eu le consider pe Ellen Sirleaf și Leymah Gbowee cele mai istețe femei din istorie: cine a mai avut vreodată o idee măcar apropiată de a lor, ca să oprească un masacru? Încă o dată: La Mulți Ani tuturor femeilor!
Emmy Noether – si parintele (mama?) algebrei abstracte.
Grace Hopper – printre primii programatori dupa WW2, US Navy rear admiral.
Hai sa-ti stric înlănțuire logica despre cum ca ne îndreptăm în direcția buna: o fi poate în știință dar în viața de toate zilele Liechtenstein, unde femeile n-au avut drept de vot pana-n 80 e cea mai bogata tara din Europa. A doua din coada la drepturile femeilor a fost… Elveția. Nu afirm ca pot demonstra o cauzalitate aici, dar corelația se vede din avion..