Nu, nu despre suita de piese pentru pian a lui Musorgski este vorba în miniseria asta cu rame goale pe pereți de muzeu. Ci de misterul vechi de 31 de ani al dispariției unei suite de piese pentru șevalet încă nerecuperate.
Duminică, 18 martie 1990, Isabella Stewart Gardner Museum, Boston. Paznicii schimbului de dimineață au marea surpriză să constate că din galeriile de artă ale clădirii cu exterior de fabrică și interior de palat venețian au dispărut pînzele lui Rembrandt Doamna și domnul în negru, Furtună pe Marea Galileii, plus un autoportret, Concertul de Vermeer, Chez Tortoni de Manet, o vază chinezească din bronz veche de peste trei mii de ani, cinci schițe în cărbune, cerneală și acuarelă de Degas, toate evaluate la vreo 200 de milioane de dolari. Pe lîngă acestea, mai lipsesc de la locul lor caseta VHS cu înregistrările sistemului video cu circuit închis, mesajele printate ale alarmei senzorilor de mișcare scuipate pe hîrtie de acele unei imprimante matriceale și cei doi paznici de noapte, un începător și un boem venit la serviciu direct de la o petrecere, găsiți KO la subsol, împachetați cu grijă în bandă adezivă.
Prin interviurile cu o parte din personalul muzeului, foști agenți FBI și jurnaliști care-au acoperit cazul, This Is a Robbery: The World’s Biggest Art Heist reconstituie în detaliu ce s-a întîmplat în noaptea aceea și mult după jaf. La 1,24 a.m., în timp ce Bostonul încă petrece de St. Patrick’s Day, doi polițiști la vreo 30 și ceva de ani sună la interfonul intrării de serviciu, spunînd c-au fost alertați de o posibilă problemă în zonă. Nici nu li se deschide bine ușa, că, pînă să se dezmeticească complet, cei doi gardieni ai tablourilor se și trezesc încătușați de polițiștii transformați în infractori.
Povestea, încurcată, are mulți suspecți și multe motive. La amatorismul angajaților incompetenți, prost plătiți, și slaba securitate a muzeului, nu tocmai un secret, în oraș, făptașii puteau fi oricine. Cele 81 de minute petrecute înăuntru de cei doi hoți sugerează că aceștia au avut informații de insider sau chiar un complice, dar pînzele tăiate din ramă nu prea arată a operă de profesioniști care să fi acționat la comandă. Pe panoul suspecților defilează pe rînd paznicul care le-a deschis, Richard Abath, hippie-ul obișnuit să vină la job direct de la chefuri cu bere și iarbă. Apoi, Myles Connor, un recidivist în furturi de obiecte de artă, specialistul care-a patentat metoda „Vreți să recuperați tabloul X? Dați-mi drumul și vă spun unde-l găsiți!“. Deși alibiul lui e beton (era în pușcărie la momentul jafului), Connor avea destui prieteni cărora să le fi vîndut pontul. Alte două piste ar fi Whitey Bulger, gangsterul local de origine irlandeză simpatizant al organizației teroriste IRA din patria-mamă, pe care o aproviziona cu armele insurgenței contra Marii Britanii, sau clanul Merlino, mobster-ii italieni care-ar fi putut folosi o pictură valoroasă ca monedă de schimb în negocierea cu autoritățile a imunității sau a unor eventuale pedepse mai mici pentru capii Mafiei.
Jaful muzeului din Boston a alimentat piața neagră a antichităților cu o marfă a cărei recompensă a ajuns azi la 10 milioane de dolari. Cazul este încă deschis și, pînă la rezolvare, e doar speculație ce s-a întîmplat cu picturile, care-ar putea fi acum oriunde. În subsolul blindat al unui excentric oligarh rus, care le-a cumpărat doar pentru ochii lui, sau, cum s-a mai văzut, în soba vreunui colecționar de artă din Brăila.
This Is a Robbery: The World’s Biggest Art Heist, 2021-, documentarul unei spargeri nerezolvate, regizat de Colin Barnicle, patru episoade de 50-57 de minute, difuzat de Netflix.
