Articole ce conțin cuvântul cheie: daco-geți

Moskon intrase și el după copii în tunel. De fapt, e impropriu spus tunel, căci, deja, era o rețea de tuneluri și săli subterane săpate sau mai bine zis cioplite în granitul micilor munți din regiune. Chiar după intrarea în tunel fusese săpată o sală pentru paznici. Inițial fusese o sală mică, făcută să adăpostească șase bărbați vânjoși și armele lor. Dar de câțiva ani se lucra la extinderea acestei săli. Nu doar că se lărgea și se adâncea sala […]

Moskon stătea la intrarea în tunel, pe o băncuță de lemn pe care o făcuse cu mâna lui, cu multă vreme în urmă, din resturile unui coconar adus de Daizus și de prietenii săi. Îi plăcea mult, mai ales în zilele însorite, să iasă din tunel și să stea acolo, uitându-se la copiii care se jucau în poieniță. Îi amintea, cumva, de zilele fericite ale copilăriei, când el, Daizus și Tarbus se jucau la fel în poiana în care-și avea […]

Sute de făclii luminau poiana unde urma să înceapă excavarea marii rețele de tuneluri a daco-geților, iar în mijlocul poienii ardea un foc făcut din șase brazi pitici, doi fagi și un coconar. Brazii și fagii erau tăiați din pădurile locului, dar coconarul fusese adus de către tovarășii lui Daizus tocmai din Siracusa, special pentru astfel de nopți. Erau mai mulți coconari, aduseseră câteva care, dar erau bine ascunși, ca să nu-i pună băștinașii în sobă, din greșeală. Daizus, îmbrăcat […]

În Troesmis nimeni nu le simțea lipsa lui Daizus și lui Moskon. E drept, Rescuturme întrebase de mezinul tarabostelui, dar, cum nu știuse nimeni să-i spună pe unde e, se lua.se cu altele și uitase de el. Și adevărul e că aveau cu ce să fie ocupați. În cele din urmă se lămurise problema alocării soțiilor. Rescuturme, care se mai pusese pe picioare după ce fusese scăpat de uriașa Sarmisa pe podeaua templului, le lămurise pe femei că fiecare daco-get […]

Planul lui Daizus de a construi tuneluri pe sub întreaga Dacie și de a conduce de acolo lumea nu era, ca să fim cinstiți, planul lui Daizus. Adică era, acum. Dar nu fusese de la bun început ideea lui. Pe când studia la Siracusa, Daizus se împrietenise cu un suplinitor de la catedra de peisagistică și amenajări urbane. De fapt, Teremun, căci așa îl chema pe prietenul lui Daizus, era, la bază, profesor de harmatodromie, cu un masterat în tethrippon […]

Femeile povesteau, Rescuturme gemea, cu oasele frânte, Sarmisa încerca din răsputeri să-și ajungă tatăl la cantitățile de vin băute, iar Drigisa o resuscita din patru în patru ore, băgând-o cu capul în butoiul cu varză murată. În tavernă, Rolouzis dormea la loc de cinste, pe cea mai mare masă, așa cum i se cuvine unui taraboste, în timp ce ceilalți membri ai tribului dormeau care pe unde îi luase flama. Era o noapte destul de liniștită în Troesmis, cerul era […]

Cum procesul lui Rolouzis se terminase cu un chiolhan generalizat, puțini mai erau, târziu în noapte, dacii care să își mai amintească faptul că femeile fuseseră lăsate pe o bancă în fața templului, cu poruncă să nu se miște de acolo până când nu li se lămurește situația. Toate pretinsele tarabostese, cele care susținuseră că sunt soțiile lui Rolouzis deși nici măcar nu reușiseră să-l identifice printre ceilalți bărbați, stăteau, deci, cumințele pe bancă, așteptând să li se spună că […]

În Troesmis, revolta plutea în aer. Revenirea femeilor scosese la iveală tensiuni acumulate în timp, care mocniseră pe sub râurile de vin băute de la plecarea romanilor și ocuparea cetății. Dar, în timpul operațiunii de reîntregire a familiilor, Rescuturme îi rugase pe daco-geți să bea cu măsură sau să nu bea deloc. Iar cei mai mulți chiar îl ascultaseră. Câteva ore, cât durase prima tentativă, vitejii bărbați și flăcăi ai Troesmisului fuseseră treji cum nu mai fuseseră de multă vreme. […]

În ciuda optimismului lui Rescuturme, reîntregirea familiilor nu se desfășurase deloc în liniște și pace. Cu excepția Drigisei și a copilelor, care n-aveau cum să fi fost căsătorite atunci când se produsese despărțirea, toate femeile deco-gete declaraseră că au fost soțiile lui Rolouzis. Moskon, mezinul tarabostelui, era încă un bebeluș când femeile tribului plecaseră, așa că atunci când prima daco-getă ajunsese în fața lui și declarase că a fost soția lui Rolouzis, Moskon sărise peste masa cu papirusuri și pergamente, […]

Cu mare chin, Sarmisa fusese smulsă de lângă clopot. Cei mai vânjoși bărbați din trib se luptaseră cu ea, și nu fără pierderi. Și-așa tribul nu număra prea mulți bărbați cu dinții întregi în totalitate, mai ales din cauza dietei, lipsită de prea multă vreme de calciu, iar lupta cu sălbatica fiică a Drigisei produsese doi noi știrbi. În cele din urmă, dezarmată și legată fedeleș, Sarmisa fusese coborâtă în biserică, unde stătuse îndelung de vorbă cu Rescuturme. Aparent fusese […]

Ce se mai distrau daco-geții din tribul lui Rolouzis de două zile și două nopți… De când veniseră femeile, adică de când se întorseseră în sânul tribului, după mai bine de douăzeci de ani de absență, petrecerile se țineau lanț. Cu o populație mărită la 113 persoane, după reîntregire, tribul nu mai încăpea nici pe departe în cele două taverne ale Troesmisului, așa că se petrecea peste tot. Se bea, se mânca, se dansa, se vorbea și se râdea în […]

Clopotul de la Ciobix suna. Tare, insistent, zgomotos. Nu-l instalaseră în templu decât de două zile, așa că totul părea un exercițiu. Iar de exerciții, daco-geții lui Rolouzis erau sătui. – Tarbus, se auzi din fundul tavernei o voce încleiată de vin, spune-i moșului să ne lase în pace! Ce e? Iar au venit turiștii să-l vadă pe cel mai gras daco-get? Du-te și tu sus, pe zid, fă-le din burtă, ca de obicei, și aia e. De ce trebuie […]

Când auzise că nu va fi dat pe mâna romanilor, ci pe cea a femeilor, Avizina leșinase. Adică, da, se aștepta ca la un moment dat în călătoriile sale să întâlnească și femei. Părea inevitabil. Dar să fie dus direct în brațele unora, în pustietatea canalelor pe care le forma Danubiul înainte de vărsare, de către un om în care avusese încredere? Nu. La asta chiar nu se așteptase deloc. Așa că, pentru a mai câștiga timp, leșinase brusc. – […]

Avizina se uita visător peste sălciile de pe malul Danubiului, admirând zborul lin al unor vulturi. Diengis cedase, până la urmă, amenințărilor lui Avizina și vâslea și el. Bombănind, dar vâslea. – Auzi, Diengis? Ce este fumul acela care se vede în stânga? – Ce fum? – Se vede fum în partea stângă, peste sălcii. – Eu nu văd nimic. – Ei, nu vezi! Uită-te cu atenție, că e ditamai fuiorul de fum. – Ți-am zis: nu văd nimic. – […]

– Și spune-mi, Daizus, cum e Pământul? – Pământul, Moskon? Vrei să știi cum este Pământul? – Da, frate. – Pământul, Moskon, este… – Rotund! – Păi, dacă știi, de ce mă mai întrebi? – Deci e rotund? – Moskon, dacă vrei tu, e rotund. – Deci nu-i rotund? – Ba da, mă, e rotund. – Parcă văd că așa-i spui și lui Tarbus. – Păi, Tarbus e rotund, o știe toată lumea. – Nu, lui Tarbus îi spui că […]

Clopotul luat de la Ciobix își făcea treaba. Furat sau nu, nici nu mai conta. Important era că dacă îl foloseai așa cum trebuie suna de trezea daco-geții din cea mai cruntă mahmureală și îi aducea destul de repede în piața din fața bazilicii. Ceea ce tocmai făcuse, deși nu era duminică, nu era zi de slujbă. Aproape toți membrii tribului se strânseseră în piață și fremătau, așteptând să afle de ce au fost luați de la îndeletnicirile lor. – […]

Dintre toți fiii lui Rolouzis, Tarbus și Moskon erau cei mai activi, cei mai prezenți în viața tribului. Dar Rolouzis mai avea un fiu, pe Daizus. Daizus crescuse mai mult în preajma lui Rescuturme decât a tatălui său și învățase de mic să citească și să scrie, prinzând rapid drag de pergamentele preotului. Atât de mult iubea Daizus să citească și să cunoască lucruri noi, încât la vârsta de zece ani, cu binecuvântarea lui Rescuturme, ducând în spinare o bocceluță […]

Avizina vâslea. Și vâslea. De când răsărise soarele, Avizina vâslea în barca lui Diengis, în jos, pe Danubiu. Diengis nu vâslea. Diengis dormea. Se trezise înainte de răsărit, îl trezise și pe Avizina și îi spusese că e rândul său, al lui Avizina, să vâslească, pentru că el vâslise întreaga noapte. Așa că ce putea face Avizina altceva decât să vâslească? Vâslea și se gândea. S-ar fi oprit puțin, pe malul fluviului, la adăpost de razele soarelui, să mănânce una-alta, […]

Rolouzis stătea, gânditor, într-unul dintre separeurile de la terme. Nu-și făcea griji că va fi tulburat de restul tribului, pentru că nu era una dintre zilele în care daco-geții lui obișnuiau să se îmbăieze, dar, totuși, îi pusese de pază pe Moskon și pe Tarbus, ca să nu-l deranjeze vreun rătăcit. Își luase cu el un burduf de vin, din care-și turna câte puțin, să nu se amețească, și-l aștepta pe Rescuturme. De când o pățise, fiind spionat din cuptorul […]

– Binecuvântează, părinte! Rescuturme, care se credea singur în templul-biserică, era cât pe-aci să scape pe jos cupa cu vin de împărtășanie din care tocmai lua câteva guri. Nu se aștepta ca vreun daco-get prea credincios să se strecoare înăuntru și să-i ceară binecuvântarea. – Avizina, tu ești, fiule? Era să mă sperii. Norocul meu că știu că în casa domnului nostru Iisus Hristos nu mi se poate întâmpla nimic rău, continuă preotul ascunzându-și tremurul mâinilor. – Părinte, n-am vrut […]