Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cînd a auzit că bulgarii vor să-i ia gîtul, pentru a-i duce capul la Sofia, ca trofeu de război, și că nemții le spuseseră bulgarilor să nu care cumva, Titu Maiorescu scria în jurnalul său zilnic. N-a găsit de cuviință să noteze în Jurnal că bulgarii voiau să-l omoare și nici că germanii îl apărau de ei. Secretara lui, Olga, îi sugerase să plece din București. Nu de frica bulgarilor, ci ca să nu se spună despre el că rămăsese […]

Maiorescu a fost inegal. Pe cît de focos s-a arătat în cultură și amor, pe atît de banal s-a exprimat în politică. De fapt, politica a fost un fel atelier de încercare a ideilor lui critice, în nici un caz o vocație. Maiorescu era conservator în gîndire, adică era de părere că elita e elită, țăranul e țăran, că mersul lumii are ritmul lui, că rosturile milenare nu trebuie răscolite de elanuri idealiste și că doar creșterea organică, firească a […]

Între mintea și corpul lui Maiorescu a fost o ceartă permanentă. Cultura l-a împins mereu în sus, în vreme ce biologia l-a tras în jos, atîrnată de picioare. Maiorescu era mic de statură, dar îndesat, avea aparența unui pitic vînjos care poartă pe umeri un cap cu trei numere mai mare. Dacă în cap îi fierbeau ideile, în trup îi fierbeau hormonii. Era obsedat de femei, avea un apetit sexual remarcat cu îngrijorare de prieteni și de medici, și nu […]

Maiorescu era scund și vînjos, avea umeri lați, cap mare și degaja energia unui cărăuș în seama căruia cei care îl vedeau prima oară aveau tendința să-și lase bagajul. Capul nu-i era întîmplător mare, în el găsindu-și adăpost, între ambiții politice și planuri erotice, o masă culturală apreciabilă și o cantitate nemaivăzută de idei critice. Capul lui Maiorescu e, de altfel, organul care a contribuit cel mai mult, alături de fruntea lui Eminescu, burta lui Creangă și nasul lui Caragiale, […]

La 1840, Bucerdea Grînoasă era un sat ardelenesc mic de statură, copleșit de recolte și de păduri, locuit de 856 de români, 327 de unguri, 123 de țigani și 4 nemți. Rar vedeai asemenea bogăție agricolă în țara grofilor și asemenea devotament pentru muncă într-o obște românească. Doina de jale și balada haiducească se împleteau, pe borangicul iilor, cu îndemnurile la unire a ființei românești și cu ideile progresiste ce urmau să se nască la 1848. Într-un asemenea leagăn al […]

Petre Carp a s-a născut în adîncul veacului al XIX-lea, în familia unor boieri de modă veche, deținători de moșii și de robi țigani, bolnavi de gută și neînfricați în luptele cu vecinii de hotar, iluminiști și filogermani, vorbitori de greacă și îmbrăcați ca în filmele lui Gheorghe Vitanidis și Mircea Drăgan. Prin 1854, cînd bobocii pașoptismului încep să facă flori, e trimis la Berlin, la Französisches Gymnasium, să învețe franceza. În 1858, după bacalaureat, germana precumpănește și tînărul Carp […]

romania100
Editoriale
  • Dacă…

    17 iulie 2018

    Dacă în locul mahmurilor șefi de stat care pritocesc soarta lumii s-ar fi întîlnit la Helsinki căpitanii echipelor de fotbal ce-au pompat bucurie, vreme de trei săptămîni, pe străzile globului […]

  • Pușcăria ca poliție politică

    17 iulie 2018

    Un document scos de Băsescu din vechea lui arhivă neagră arată felul în care inculpaților li se anulează șansa unui proces corect. Asta se face “în conformitate cu dispozițiile articolului […]

  • Nea Delirache

    17 iulie 2018

    Au dat-o jos pe Kövesi, pedestrimea pesedistă voia să plece la casele ei, când s-a auzit Liviu Dragnea: Nuuu, mai stați, lupta abia acum începe! Mai repede depistezi așchii de […]

  • Cum a reușit Klaus Iohannis să despartă calul de porumbel

    10 iulie 2018

    După ce s-a jucat o lună de zile de-a Petrarca, domnul Iohannis a scos-o pe Laura din cărți, spulberînd mitul iubirii eterne. Nu i-a fost foarte greu pentru că acolo […]

  • 11 ani cu revocare

    10 iulie 2018

    “…indiferent cît de atacați am fost, indiferent cît de umiliți am fost în fața societății, în fața familiilor noastre, tîrîți în noroi, fără posibilitatea de a ne apăra…”, zice Kövesi […]