Dumitru Borțun: „Colegii dumneavoastră de la Charlie Hebdo au băgat băţul prin gard şi i-au muşcat cîinii”

Un bilanț al anului cu un profesor universitar. De la atentatul asupra Charlie Hebdo la cel asupra Parisului.

Reporter: Anul 2015 a început cu atentatul împotriva jurnaliştilor de la Charlie Hebdo. Cum mai poate funcţiona umorul?

Dumitru Borțun: Episodul absurd de la Charlie Hebdo a actualizat problema responsabilităţii în comunicarea publică. O vorbă spusă cui nu trebuie, cînd nu trebuie, unde nu trebuie sau cum nu trebuie poate arunca în aer o prietenie sau o iubire, o alianţă politică sau un tratat internaţional, pacea dintr-o ţară sau pacea mondială; la fel poate să facă un gest nelalocul lui sau o privire. Liderii europeni s-au manifestat de parcă ar fi fost înrolaţi într-o campanie de contestare a Islamului. Aproape toţi au ridicat osanale libertăţii de expresie şi aproape nimeni nu a vorbit despre responsabilitate. Jurnaliştii i-au transformat pe foştii lor colegi de la Charlie Hebdo în martiri ai libertăţii, dar nimeni nu s-a întreabat ce răspundere le revine acestora pentru vieţile pierdute – ale lor şi ale altora. Ca să răspund, totuşi, la întrebare, cred că nu umorul este în chestiune, ci satira, utilizarea umorului pentru a satiriza ceva sau pe cineva. Dacă ea atacă simbolurile identitare ale unui miliard şi jumătate de oameni, atunci este o satiră iresponsabilă, care pune în pericol pacea lumii. Dar pînă la pacea lumii, ea îi pune în pericol pe autorii ei. Colegii dumneavoastră de la Charlie Hebdo au băgat băţul prin gard şi i-au muşcat cîinii. Ştiau ce riscă? Ştiau!

Rep.: Pentru români, tragedia anului a fost catastrofa de la Colectiv. Ea a provocat nu numai suferinţă, ci şi umilinţă. Ne-a relevat că e ceva putred în România. Că birocaţia şi corupţia au început să duhnească. De fapt, unde a greşit generaţia noastră?

D.B.: Apolitismul! El este principala greşeală a generaţiei dumneavoastră. Indiferenţa faţă de ceea ce se întîmplă pe scena politică a permis naşterea unor monştri. Sînt mii şi mii de studenţi, adică intelectuali în devenire, care nu citesc ziarele. Majoritatea tinerilor suportă mizeria în tăcere, unii cu speranţa că-şi vor „face loc” pînă la urmă, că vor păcăli sistemul sau că vor face pactul cu el. Ăştia sînt comozii şi profitorii. Alţii pleacă din ţară, fug încotro văd cu ochii, doar ca să nu mai vadă mizeria materială şi spirituală, impostura şi hoţia, ipocrizia şi demagogia, servituţile de tot felul, umilinţa. Pleacă şi se ţin cu mîna de nas, părăsesc în grabă o atmosferă pestilenţială (cei care pot pleacă deja de la 15-16 ani, fac liceul „afară”). Ei nu sînt nici comozi, nici profitori, dar se gîndesc numai la ei. Din păcate, văd că puţini vor să rămînă şi să schimbe ceva în ţară. Să rămîi ca să schimbi, asta mi se pare că este atitudinea cea mai morală, care presupune luptă, inclusiv lupta cu tine însuţi, dar care duce la autoedificare morală, la o altfel de dezvoltare personală decît cea care se reduce la realizarea profesională şi materială – indiferent în ce colţ al lumii. Cred că România are nevoie vitală de specialişti morali, de oameni bine pregătiţi profesional, dar responsabili, capabili să se gîndească şi la alţii, capabili să-şi proiecteze consecinţele opţiunilor prezente pe termen mediu şi lung.