¡Ramos a la playa! A plecat și Spania la plajă. Au precedat-o Germania (prevăzătoare, cum o știm, încă din faza grupelor), însoțită de Argentina și Portugalia, din optimi. Campioana mondială, vicecampioana și campioana europeană en-titre, tustrele, și-au luat tălpășița neașteptat de prematur. Nemții sînt de mult în autocar – au convins că nu mai pot învinge, nici măcar pe Coreea de Sud. La porțile Moscovei, oastea Rusiei a rezistat eroic – cu Akinfeev, la unșpe metri, sub comanda prudentului general Cercesov. Un singur șut pe poartă (și ăla din unșpe metri…), dar au izbîndit. În sfîntul război de apărare pe două linii, celovecii au săpat tranșee, au folosit autobaza și, astfel, i-au alungat pe invadatorii spanioli de la Mondiale. Uneori așa se scrie istoria. Din glorioasa tiki-taka, din Furia Roja, din odinioară Invincibila Armada, fraților, mai rămîne doar frumoasa amintire. Spaniolilor le-au lipsit niște atacanți mai mobili și un Iniesta cu opt ani mai tînăr. Așa, se duc în vacanță. Urmează o binemeritată pauză de odihnă și pentru cei doi inegalabili jucători care au marcat istoria fotbalului din mileniul III. Epopeicul duel Messi-Ronaldo continuă de la distanță – la mare distanță de titlul mondial. Amîndoi, braț la braț, încă din optimi, au părăsit competiția. Peste patru ani, în Qatar, e greu de crezut că unul dintre ei va mai apuca să ridice Cupa Supremă, precum măreții Pele (de două ori) și Maradona (o dată și bine), în secolul trecut. Asistăm oare la Amurgul Idolilor, la falimentul star-system-ului? Este, cum zic unii, un campionat al surprizelor? Se trasează, din Rusia, o nouă ordine fotbalistică mondială? Da și, mai degrabă, nu.
Te uiți la echipele ajunse în optimi: zece din Europa, cinci din America Latină și, prezență simbolică, Japonia. Din păcate, ca niciodată în ultimii 36 de ani, efervescenta Africă nu și-a trimis nici o reprezentantă dincolo de grupe. Era filmul ăla Out of Africa. Acum e Africa out. Deși propovăduit de FIFA pe toate continentele, fotbalul serios rămîne aceeași discuție între Europa și America de Sud + Mexic (Rusia nu se pune aici, că e pe cel puțin două continente, unde vrea ea). Ei, și ce dacă nu ajunse Italia la World Cup? Uite, Uruguay e noua Italie, pe cam același stil – apărare betonată, mijloc arțăgos și doi atacanți letali, cu instinct de cuțitar. Ne-a plăcut de ei în meciul cu Portugalia. La fel, nu e de regretat absența Olandei. În Olanda, acum, cam toți microbiștii, ca între Benelucși, țin cu Belgia. Au și motive întemeiate, subscriem, ca naționaliști: pe lîngă jocul elaborat și jucătorii ei deosebiți, Belgia rămîne, nu-i așa, o Românie a Occidentului. Ne asumăm riscul incorectitudinii politice: la Cempionat Mira 2018, toate echipele serioase joacă după un tipic consacrat, așa cum se joacă în patria noastră, Europa.
Au plecat repejor Germania și Spania, ultimele două campioane mondiale. Le însoțește și Argentina, dubla campioană din ’78 și ’86. Da, nu-i nimic dramatic. E doar interesant. Aristocrația fotbalistică, obosită, aureolată de atîtea titluri nobiliare, scapătă. Pe ruinele-i se ridică, iată, o nouă clasă, formată din cei care și-au creat palmaresul prin muncă și creativitate, dar, din varii motive, n-au prins finala, să pună mîna pe aur. Așa era și Franța, pînă în 1998, sau Spania, pînă în 2010. Acum poate vor fi alții. Ne referim aici la Croația, Belgia și chiar Uruguay, care n-a mai luat un titlu din ’30 și ’50, adică de pe vremea lu’ Pazvante Chioru’.
Astăzi, luni dimineață, pe noi ne-ar coafa o finală Belgia-Croația. Ni-i să nu cîștige Brazilia, conform previziunilor inițiale de la casele de pariuri. Om vedea, nu se mai știe. În Rusia, cum ziceam, nu știi ce poți păți. Cu drag de fotbal, al vostru,
Viorel Moțoc
