Am scris săptămîna trecută despre proiectul retardat și anacronic pe care niște specialiști guvernamentali vor să-l propună drept reformă în educație. Da, știu ce vreți să spuneți: simbolic vorbind, proiectul reprezintă un car, iar impasul de educație este dat de poziționarea greșită. Adică stă în fața deștepților din Educație. Dacă ar sta la spate, ar fi folosit cum trebuie și, în final, s-ar trage discret apa Sîmbetei, totul ar fi minunat.
E posibil ca proiectul să fie trimis înapoi, deși, dacă e să judecăm după declarațile săptămînii trecute, sărmanul n-are mamă.
E posibil.
Dar posibil e să vină și extratereștrii să dreseze hipopotamii din Văleni, să-i crească fiecărui ministru al Educației o bucă în frunte, să se califice România la următorul Mondial sau urmașii noștri să fie plătiți de turiștii străini în mărgele colorate și apă de foc. De fapt, ultima e garantată. Sigur, ați putea argumenta că românii nu vor ajunge ca băștinașii americani, pentru că ei au demnitate. Și tradiție. Și știu să fure. De acord. Dar așteptați să devină furtul disciplină obligatorie. Atunci sigur devenim revoltător de cinstiți.
Ajunsă prin acest punct, discuția deviază automat spre celebra mantră izbăvitoare: „Nu merge treaba în educație pentru că fiecare n-aIQ trage în altă direcție în care e un gard. Avem prea multă reformă!”.
Și asta dovedește că școala românească și-a bătut joc de voi. Zero nu înseamnă niciodată prea mult.
Dacă, prin absurd, statul român ar vrea cetățeni și nu oligofreni, atunci reforma ar fi lăsat în pace modalitățile de evaluare. Pragmatic, ele demonstrează fie că sînt proaste, fie că produsul școlii românești e prost. Mersi, asta știam. Practic, ele ar conta doar în momentul cînd ai deja ceva evaluabil. Adică niște generații crescute
Fără balast didactic
E un compromis: materia e multă, dar măcar e proastă.
Copiii învață, teoretic, ani în plus de matematică față de alți europeni. Și, practic, îi depășesc fluierînd cînd vine vorba de poziția în topul abandonului școlar. Asta în timp ce dau năvală să le spele toaletele, de teamă să nu le-o ia bulgarii sau albanezii înainte.
Se fac tone de literatură română pentru a prinde elegant primul loc la analfabetism în Europa. Degeaba reciți pentru a suta oară „Luceafărul poeziei românești” dacă nu ești în stare să tragi o înjurătură corectă gramatical pe e-tabloidul preferat.
Se amintește vag și voalat despre teoria lui Darwin. De obicei la orele de religie, unde e combătută îndîrjit cu argumente ecumenice de genul „Așa au zis niște băieți din neolitic, pentru că ei știau chestii”.
Și în tot noianul ăsta de ani, formule, definiții, neica Zaharia, noi și-ai noștri, fraierii încorporați în învățămîntul de stat devin prea ocupați ca să învețe să gîndească. Asta dacă învață în general. De regulă, e prea mult, deci își prea bagă picioarele. E natura umană.
Fără balast editorial
Aveți un copil la școală și nu e cocoșat de tona de cărți, caiete, caiete suplimentare, caiete ajutătoare pentru caietele suplimentare și alte asemenea mizerii inutile? Bagă shake-uri cu proteină în loc de lapte și pîine cu unt sau cum? Face meditații la trasul de fiare de la grupa mijlocie?
Serios, n-ai nevoie de trei caiete speciale ca să înveți să faci liniuțe și bastonașe. 1 + 1 = tot atît, indiferent de foaie. Sigur, există și oameni care au nevoie și nu se descurcă fără. Dar ei au terminat deja școala. Și acum produc tona de maculatură pe care publicul captivus trebuie s-o cumpere.
Fără balast uman
Dacă profesorii ar face o demonstrație, probabil că nu i-ar urma nici un părinte. Sau, mă rog, i-ar urma cu un par în mînă. Dar nu vă faceți griji, n-ar lua bătaie toți profesorii. Mulți ar fi ocupați cu pregătirile, deci ar absenta motivat. În definitiv, ei nu trebuie să cîștige un ban cinstit? Și, dacă Guvernul îi plătește la mișto (vorba vine), ei de ce n-ar munci în același fel?
Just. Urmează „Nu sînt bani, bu-hu-hu, țară săracă, toate ne-au fost împotrivă de pe vremea dacilor!”. Băi, dacă n-ar fi bani, am rămîne fără clasă politică. Dacă adunați cît se fură doar citind textele unui singur număr din Cațavencii, s-ar plăti salarii decente pentru cîteva județe. Dacă.
Sau – și ăsta e un dacă la care țin – s-ar pune parul pe alt tip de profesori. Ăia care predau lecții de guvernare și democrație. Și asta se va întîmpla. În cel mai rău caz, peste cîteva generații, cînd românii vor fi atît de troglodiți încît vor confunda un ministru îmblănit cu legendarul mamut.
Bravos!