Gib Mihăescu a luptat în primul război mondial înainte ca opera sa literară să se poată lăuda cu un rînd scris. Cu toate că s-a arătat sclipitor de mic, în gimnaziu și în liceu Gib a rămas repetent de mai multe ori și a abandonat facultatea de drept cu aceeași nepăsare cu care își părăsea iubitele. În 1916, la 22 de ani, era un tînăr rebel, exaltat și un pic poet, care simțea că inspirația trebuie căutată mai ales în propria biografie. Numai că, lipsindu-i intensitatea unei trăiri la limită, lipsindu-i drama și aventura, a privit intrarea României în război cu speranța ucenicului scriitor.
Cînd trupele germane și austro-ungare au trimis armata română dincolo de Carpați, obișnuind-o cu ideea că, în loc să cucerească Ardealul, are de apărat Moldova, Gib a sărit în ultimul tren al retragerii și a ajuns în garnizoana Roman. Războiul se dovedea un eveniment cu un accentuat caracter tehnic, așa că Gib se înscrie la Școala de Infanterie de la Iași ca să învețe meșteșugul morții. Absolvă cursurile și instrucția în 1917 și e repartizat imediat la eroicul regiment 42/66, care aduna rămășițele regimentelor 42 și 66, după eroica și inutila apărare a Bucureștiului.
Luptele de la Mărăști-Mărășești-Oituz îl găsesc pe Gib Mihăescu în linia întîi, luptînd cu ardoare și căutîndu-și personajele viitoarelor romane. Puțini autori au avut privilegiul să-și ajute personajele preferate și să ia parte la lichidarea celor negative, puțini romancieri au avut ocazia să joace în propriul roman de război și să scape cu viață. Gib Mihăescu a avut această inspirație și acest curaj. A scris apoi o literatură cu nimic mai prejos de vitejia pe care a arătat-o în luptă.
