La Constanța, omul gospodar vopsește ouăle de Paște în august
Se vede, dom’le, că la Constanța nu mai e Mazăre primar. Păi, în timp ce Răducu s-ar fi jucat de-a carnavalul la ora asta, Făgădău e un tip extrem de […]
Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.
[Închide sau apasă ESC]Se vede, dom’le, că la Constanța nu mai e Mazăre primar. Păi, în timp ce Răducu s-ar fi jucat de-a carnavalul la ora asta, Făgădău e un tip extrem de […]
Dacă n-aș fi fost consilier prezidențial cu problemele României noaptea, aici, la Cotroceni, de multe ori m-am întrebat: oare ce-aș fi ajuns? Deputat sau senator în nici un caz, fiindcă […]
Chiar dacă ținea la nepoții lui dinspre partea fratelui său Sae, Marin Preda nu l-a ajutat pe nici unul dintre ei să publice. Evita să le dea sfaturi scriitoricești, altfel […]
Ca să nu-mi scoată nimeni ochii că vreau să fac reclamă revistei de proză scurtă Iocan, precum și dintr-o sănătoasă superstiție de redactor, n-am scris despre ea imediat după apariție. […]
Întrebarea pentru elevi: vă bucurați că a început școala? a) Daaa! Abia aștept să am munți de teme și zile întregi de meditații! (La distanță, băi ciudatule, că poate ești […]
Să te enervezi e cel mai ușor lucru de pe pămînt. Oamenii de succes însă nu se enervează, caută metode prin care să evolueze ca oameni frumoși. Iată deci trei […]
În afară de faptul că, oficial, stă cu ochii pe tot ce înseamnă piață financiară nebancară, fonduri de pensii și te miri ce, Autoritatea de Supraveghere Financiară e turnul de […]
N-aș mai fi scris în Cațavencii despre Uniunea Scriitorilor condusă încă de Nicolae Manolescu și nici despre N.M. însuși. Dar cum președintele cu trei mandate susține diverse neadevăruri, ca să […]
Gen Scoate femeia puternică din tine Bianca Drăgușanu (pasionată de semafoare): “La 24 de ani mi-am schimbat numele și mi-am schimbat destinul. Cît am fost Anca, am fost un copil sărac, […]
Nu e prima oară când Moise Guran înghite niște cuvinte, își pune o piesă Megadeth, dă din cap și apoi scuipă. Invariabil, iese un articol în care A ≠ A […]
Klaus: Pentru mine, începutul unui nou an școlar este un moment emoționant. Am fost la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din București, alături de copii, părinți și profesori, pentru a transmite […]
La începutul lui decembrie 2015, la aproximativ doi kilometri de ieșirea din Tulcea s-a inaugurat, pe un frig pătrunzător, Satul Pescăresc Tradițional. Decembrie nu e chiar sezon turistic în partea […]
S-a trezit gustul politic pentru capital românesc. Este o prelungire, o consecință logică a lui “Mândru că sunt român”, a instabilității generate de criza economică și de aiuritoarea austeritate promovată […]
Am locuit patru zile întregi, de miercuri foarte de dimineață pînă sîmbătă după miezul nopții, în Albufeira, stațiunea la Atlantic din sudul Portugaliei, situată undeva pe la jumătatea coastei algarviene, […]
La fel ca balada “Miorița” și basmele populare, mitul asistatului social vine din negura istoriei. Nu e o invenție politică recentă și, în forme culte, apare inclusiv la Creangă, în […]
Lui Hillary Clinton i s-a făcut rău și a leșinat la ceremonia de comemorare a victimelor de la 9/11. E incredibil cum, după 15 ani de la atacul terorist de […]
Nicușor Dan proclamă: “Vremea tehnocrației abia începe!”. Are, în strigătul său profetic, ceva din vocea pierdută în pustiul Facebook-ului a lui Ponta. Cel care zice despre tehnocrați, la fel ca […]
Există un segment de public mereu dispus să găsească dovezi că totul în jur e nașpa, groaznic și pute. Atunci când aceste dovezi mai întăresc și credințe anterioare oricum de […]
Vasile Blaga și-a anunțat membrii de partid: dacă vreți pe locuri eligibile, trebuie să dați bani pentru campanie, că doar banii nu vin cu avionul din Lună. Și-acum, revenind cu […]
Mare noroc mai avem cu fondurile europene, fără de care multe administrații ar rămîne neasistate tehnic, în timp ce mulți dintre cei ce roiesc în jurul lor ar rămîne cu […]