Rîdem, dar nu e de rîs. Facem mișto de Uniunea Scriitorilor și de managementul ei, și totul rămîne în lumea noastră mică. Se păruiesc scriitorii? „Nesătuii… Nu se mai satură […]

„Cum să arunci banii pe fereastră și să transporți peste 1.500 de scriitori la București?“, pare să spună USR. „Ce, noi căcăm bani?“ Probabil că nu au aflat de existența […]

Primul meu aparat de fotografiat a fost un soi de savonieră verde. Avea două poziții: Infinit și Aproape. Și două diafragme: Soare și Înnorat. Și două viteze. Și un buton […]

Dacă nu erai scriitor cu patalama, adică cu legitimație de breaslă, nu prea făceai multe parale. Asta pentru că, dacă spuneai unor domnișoare, unor gestionari sau unor vînzătoare de la […]

Se întîmpla în 2013. Parc-a fost ieri. Pe la unu noaptea, venea momentul scociorîtului în portofel. Dar portofelul era mut ca o muză șchioapă. Unul după altul, buzunarele se întorc […]

Toamna lui ’81 ne-a găsit pe toți patru (Traian T. Coșovei, Mircea Cărtărescu, Ion Stratan și subsemnatul) cu cărțile tipărite. Traian avea chiar două, publicase în urmă cu un an […]

Naiba știe cum am ajuns eu, ditamai orășeanul, în practica folclorică de la Pucioasa. Poate pentru că era printre profii organizatori Alexandru Sincu, de la teoria literaturii, care avea mare […]

Am fost, între 1990 și 2004, ceva ce unii mai înțelepți sau mai ironici ar numi „un activist politic”. E drept, un activist nițel mai special, gata să lase baltă […]

După frumoasa pățanie din decembrie ’89, mi-am continuat peregrinările diurne și nocturne prin Bucureștiul iubit și pus pe demonstrații. Cred că v-am spus că, prin februarie, Mircea Dinescu vorbea singur […]

Prima mea ieșire a fost în Franța, în toamna lui 1990. Cîștigasem o bursă de 5.000 de franci, iar prietenul nevăzut necunoscut Sebastian Reichmann ne închiriase, mie și lui Toma […]

Perioada petrecută la Cotidianul a fost, poate, cea mai exciting, adică emoționantă, în traducere corectă, aia pentru care pathetic înseamnă, de fapt, jalnic, din viața mea de jurnalist. Eram, totuși, […]

De la o anumită vîrstă, revelioanele devin tot mai plicticoase, mai nesuferite și mai lipsite de sens, prilejuri numai bune pentru un somn sănătos, deși neliniștit – iar de a […]

Cea mai grea perioadă din viața mea (exceptînd-o pe asta de acum și dintotdeauna) a fost între ’97 și ’98. Am mai povestit, în multe rînduri, că am scos o […]

Nu, deși în titlu stă scris clar și citeț, în poveste e vorba de cu totul altceva. Aș fi putut să scriu „La prașilă” sau „Desculț”, sau „Studenție cu botniță”, […]

Da, am fost, dracu’ știe de ce, și vicepreș al USR, între ’95 și ’97. Dracu’ știa el de ce: cică luasem eu steagul redutei (croaziera de pe Mediterana) și, […]

Am petrecut în Spitalul „Cantacuzino” zile memorabile. E drept, primele zece ore nu mi le amintesc deloc. Erau mirificele ore de comă profundă, în care lumea materială și zbuciumul social […]

1973 spre 1974. Cum altfel să serbezi avîntul tineresc către o vîrstă rotundă (ah, douăzeci de ani, unde sînteți?), altfel decît cu o permisie? Eram, cum poate știți, soldat, împreună […]

Prin ’86, Umberto Eco a făcut o vizită în România. Numele trandafirului apăruse de cîțiva ani, la Editura Dacia, iar România coafezelor s-a îmbrățișat frățește cu România belferilor. Fiecare citea […]

Înveșmîntat într-un halat grena și pufos, maestrul își privește ceasul rotund cu lănțug. E ultima lui dambla, fronda supremă, ultima redută împotriva depersonalizării artei. Simte că va livra o șmotruială […]

E ciudat să scriu taman eu despre Iocan nr. 4. Arbitru, antrenor și oleacă jucător, pentru că recenta apariție a Editurii Vellant stă în cîrca mea. Dacă îi laud pe […]