„Pregătiți-vă să vă mai suferim!“, ne-a prevenit Edi Iordănescu, la conferința de presă, după meciul pierdut cu Grecia. Sîntem pregătiți, șefu’! Din preliminarii în preliminarii mondiale, ne-am tot antrenat mușchii suferinței. Ce mai, vorba marelui scriitor și lider de conștiință I.D. Sîrbu (Minerul Petrila, 1919 – Universitatea Craiova, 1989), am devenit niște veritabili „atleți ai suferinței“. Sîntem tăbăciți să suferim, ca suporteri necondiționați ai echipei naționale, a noastră e, singura, alta nu avem. Ne-am născut, am crescut și îmbătrînim tot cu ea, săraca noastră Națională… Prin urmare, azi, luni, înaintea amicalului de lux cu temuta reprezentativă a Israelului, mărturisim sincer și ferm: da, dom’le, sîntem pregătiți să mai suferim!
Desigur, ca tot românu’, cîrcotaș din fire, nu ne mai putem reține remarca banală: ochei, nenicule, suferim, tot suferim, da’ pînă cînd? Ei, vezi bine matale, asta pare deocamdată o întrebare fără răspuns. Deși ne-am deprins să acceptăm suferința, chiar nu ne-ar plăcea s-o admitem, așa, pe termen nedefinit, ca și cum ar face parte din ADN-ul echipei naționale. Nu-i chiar așa. Poporul microbist vrea clarificări, dragă Edi!
După (doar) un singur meci, nu-i poți pretinde lu’ Edi să facă din ratat, bici. Ca orice meșteșugar, lucrează și el cu „materialul clientului“. Adicătelea, cu jucătorii români ce-i apar în vizorul selecționării. Ăștia ni-s oamenii, doar pe ei ne bazăm! Bun, așa e, ne-am prins. De mai multă vreme, ne-am prins și că nu mai avem, de exemplu, un vîrf de atac în formă, pe acel Număru’ 9 care o bagă în ațe. Că apărarea e condusă de ostenitul Chiricheș, că mijlocașii nu-și definesc rolurile, iar interii ofensivi, talentați, o trag mai toți pe stînga, pe banda stîngă. Ne-am prins pînă și noi de chestiile astea, nu doar specialiștii. Tocmai d-aia, fie în sensul ăsta, așteptăm ca selecționerul să-și intre serios în pîine. Ăsta-i rostul lui, al selecționerului: din puținul pe care-l are, să înmulțească pîinea noastră cea de toate zilele, a suporterilor. Orice ar fi, să se decidă asupra unui 6-7-8 de bază, nu ca entuziastul Mirel, cel care, în mandatu-i, a convocat vreo 50-60 de băieți.
Ne-ar plăcea să nu mai auzim, peste tot, aceleași veșnice tînguieli: că ce am fost și ce-am ajuns, că centrele de copii și juniori, că campionatul intern e în halul în care e, nu mai livrează… N-am mai dori nici să-i auzim pe niște tîmpiți din Ghencea huiduind un talent (Tavi Popescu) la echipa națională. Moșilor, e Naționala noastră, oriunde s-ar afla în clasamentele FIFA sau UEFA!
Altfel, cum ziserăm, sîntem pregătiți să mai suferim. Toată cioaca-i că se cuvine să ni se prezinte și un sens, mai rapid, întrucît și suferința asta tre’ să aibă un rost. Cu aceeași eternă și nețărmurită iubire pentru echipa națională, așteptăm răspunsuri din partea selecționerului Nea Edi, fără nici un alibi. Virozele și cazurile de COVID vor trece, Naționala rămîne. Sănătate! Hai România!
