Articole ce conțin cuvântul cheie: Raluca Turcan

O tăcere stranie învălui cabinetul după ultimele cuvinte ale vistiernicului Cîțu. Miniștrii se priveau unii pe alții fie cu stinghereală, fie cu un licăr poznaș în pupile. În cele din urmă, Ludovic II își asumă poziția de bărbat la îndemnul lui Turcan și vorbi, roșu la față și încercînd din răsputeri să nu chicotească: – Cîțule, noi nu înțelegem de ce racii care epilează brazilian s-au mulțumit doar să te tundă chilug și au ignorat complet faptul că nu aveai […]

Dar iată că se întîmplă un lucru neprevăzut: deodată, supapa dintre cele două sfere cărnoase ale aparatului de măsurat nesimțirea începu să șuiere furioasă. „Ce să fie?”, se întrebau toți, prinși în ghearele nemiloase ale mirării. Numai Predoiu, ca un cunoscător fin ce era, se aplecă atent asupra supapei nărăvașe, ciuli urechea și inspiră adînc, așa cum face omul la grea concentrare. După o vreme, cînd șuierul amuțise orice alt sunet al sălii, se ridică destul de fîstîcit și spuse: […]

Vorbele umbrei negre părură să-i liniștească pe membrii cabinetului, ceea ce nu se putea spune însă despre misteriosul vînt. Mai mult, alături de șuierul său ușor, părea că milioane de șoapte au invadat încăperea și țin sfat. – Anisie, tu și Dăncilă vă certați pe Zoom pentru locul onorific din Mensa? întrebă mirat Ludovic II. – Nu, că Zoom are meniurile în engleză, dar subtitrări, nu! boci Anisie. – Atunci ce se aude? se întoarse el dramatic către Turcan, făcînd zurgălăii […]

Dar iată că vîntul se înteți și mai tare. Zgribulită, Turcan își aranjă cîteva pene rebele și, făcîndu-și curaj, îi puse odată întrebarea umbrei negre: – Mărite M, vîntul ăsta devine tot mai puternic…E vreo șansă să ne zboare de la guvernare? – Draga mea, rînji umbra neagră, credeam că testele de IQ ale lui Tătaru te-au liniștit – Nu înțeleg! – Avizele au fost toate negative, nu-i așa? Păi, atunci, la ce să-ți mai faci griji? – Tot nu […]

Așa cum promisese, Turcan luă asupră-i din nou rolul de bărbat în relația cu Ludovic II și se pregăti să-i pună umbrei negre întrebarea care îl înspăimînta atît pe cel de sub clopoțeii de premier. Își aranjă deci o cută imaginară a sacoului, își drese glasul, își potrivi ochelarii în poziția în care părea foarte preocupată – așa cum învățase folosind filtrele de pe Snapchat– și, cînd să deschidă gura, vîntul se înteți brusc și o pală îi zbură cuvintele. […]

Dar vîntul, vîntul acela despre care umbra neagră spunea că bate prin economie, începea să se întețească. Ușor, parcă pe nesimțite, deci destul cît să atragă atenția tuturor. În definitiv, cine să știe nesimțirea mai bine ca un politician? – Hai, blegule, fii bărbat și întreabă-l odată! îl înghionti Turcan pe Ludovic II. – Nu vreau! strigă Ludovic II atît de tare că toți zurgălăii din pălăria sa de premier dădură clinchet la unison. Fii tu bărbat! – Vrei să […]

Un vînt ușor, aspru și tăios începu să sufle discret prin încăpere, zgribulind întregul cabinet. Surprinși de o asemenea boare, miniștrii lăsară femeii de serviciu grija rămășițelor lui Șprițache din toaletă și, înfrigurați, își îndesară mîinile adînc în propriile buzunare. Piei, drace! De bună seamă, ăsta era un semn rău –Ce să fie oare? murmură Ludovic II, îndesîndu-și pălăria de premier pe urechi, să nu-l tragă cumva curentul. – Predoiule, te-ai aplecat tu cumva să-ți legi pantofii? întrebă Cîțu de pe covor. – Eu? făcu […]

Auzind el că gaura din masca de protecție e tot pentru luat, deci, probabil, asemeni buzunarelor mărite de pandemie, Ludovic II își luă o figură de substitut de monarh providențial și declamă: – Atunci să luăm cît mai mult! – Daaa, cît mai mult! Noi pentru țară ne luptăm, deci să ne dați ce merităm! strigă întregul cabinet. – Și puteți să începeți cu Șprițache, adaugă Ludovic II nonșalant. Altfel, iar trimite mă-sa scrisori penibile despre cum cînta ăsta la […]

Auzind că, spre deosebire de ei, Turcan are PATRU(!!!!) și toate mari, Gollum– pardon, Cîțu– își duse degetele arătătoare în dreptul frunții și eliberă un „Muuuuuuu!” care îi surprinse pe toți ceilalți membri ai cabinetului. Spre mirarea lui, însă, nici unul nu rîse. Speriat că poate fusese prea subtil, Cîțu reluă și gestul, și sunetul. Nimic. Liniște să o tai cu cuțitul. – Florinele, ești bine? întrebă Turcan nedumerită. – Cîțule, dacă insiști să ne spui care e semnul tău […]

– Ciuma sînt eu! repetă icoana făcătoare de guverne a lui Klaus. Toți rămaseră aproape muți de uimire. Aproape, pentru că nimeni n-ar fi îndrăznit să blasfemieze în fața celui Preamilostiv cu Nevorba. Uimirea, însă, era totală. Cum a reușit imaginea Atotmutului să glăsuiască? Mai ales acum, cînd, din senin, îi apăruse și o mască antivirală pe figură. „Acum parcă e robotul ăla ucigaș din Mortal Kombat!“, chicoti Gollum, pardon, Cîțu, către Șprițache, pardon Costache. – Pardon? exclamă surprins Șprițache-Costache. […]

Hotărîrea era deci definitivă. Gollum, pardon, Cîțu I era chemat de soartă să-și facă datoria față de Atotînstelat și de Marele său Mutfiu. Copleșit de solemnitatea momentului, Chel Ales păși grav înspre pălăria de premier, o scutură ușor, făcînd zurgălăii să susure într-un clinchet vesel, și, ajuns în fața oglinzii, și-o potrivi pe cap. „Prețioasssssssssssa!”, mormăi el din străfundul ființei. Se foi, se roti, se îmbătă de glorie nepieritoare, așteptînd ca Turcan să termine de aranjat miniștrii în plutonul de […]

Tăcerea ar fi vrut să se lase sufocantă, ca un covor gros, peste șușotelile uimite și dezamăgite ale miniștrilor cînd, deodată, conturul lăsat de Ludovic Semidoi pe tavan începu să fîșîie din nou. Mai întîi sfios, ca o șoaptă imposibil de prins cu tehnica operativă standard, apoi căpătă ușor curaj, pînă cînd deveni ditamai șuierul biciuitor. – Cine cheamă oile la stînă? întrebă nedumerit Ludovic Semidoi, dar nimeni nu îi răspunse. Majoritatea cabinetului părea cuprinsă de vrajă. Șică Aproape Al […]

Adunați într-un cerc în mijlocul încăperii, cu ochii la tavanul albastru cu stele galbene în slava căruia urcase Ludovic I, miniștrii priveau minunea cu mare încîntare. Și, la semnul dat de Marele M, începură invocația în cor: – O, Atotînstelatule, spune-ți porunca! Sîntem mai înfometați de cuvintele tale decît sîntem de bani nemunciți! O, tu, Atotînstelatule pe umeri, glăsuiește către slugile tale mai preaplecate decît ar permite o coloană vertebrală normală! – Sîntem mai însetați după ordine decît Cel-Ce-Se-Face-Muci după […]

Probabil toată lumea era pe deplin mulțumită că, mai presus de orice, exista un deplin sentiment al continuității în acea încăpere devenită inimă a guvernării. Tavanul continua să fie albastru, steluțele Atotînstelatului continuau să sclipească conspirativ pe bolta sălii, icoana făcătoare de guverne a sfîntului Klaus continua să tacă complice, iar Șică I continua să stea lipit de tavan, deasupra tuturor. Evident, asemenea stat îi făcea pe miniștri să continue cu aplauzele și scandările. Singură, Turcan, pierdută cu ochii în […]

Ludovic I îi drămălui rapid pe toți și, încurajat de sentimentul copleșitor de vitejie în slugărnicie, hotărî că da, clipa chiar sosise. Își ridică ochii spre tavan, să fie el sigur că nu dă de privirea lui Turcan și nu se blegește instant ca pireul, trase aer în piept și… și se mai încurajă singur o dată. De data asta nu va mai da înapoi. De data asta va stăpîni hazardul și va miza totul pe o singură carte. Pardon, […]

Un bufnet surd, venit parcă de la mari depărtări, le întrerupse tuturor șirul gîndurilor de slavă la adresa Marelui Copan. Ce să fi fost oare acel zgomot misterios? Conta, oare, în marea schemă a lucrurilor? Avea să-i afecteze? Era cazul să se arate îngrijorați de soarta sărăcanilor din afara acelor sfinte ziduri? Întrebările li se citeau pe chipuri, zugrăvite atît de mare încît era clar de ce nu mai rămăsese nici măcar un loc și pentru inteligență. Da, asta trebuie […]

CATEGORIA GRADU’ MAMII, GRADULE! Raluca Turcan (vicepremier): „Dl Ciolacu este într-o scăpare de matematică – a spus că mi-am schimbat opinia cu 360 de grade. Poate că ar trebui să reevalueze puțin cum e cu gradele cercului.“ CATEGORIA PASUL DIN MÎNECĂ Teodor Meleșcanu (președintele Senatului): „Eu nu fac niciodată pasul înapoi, fac într-o parte.“ CATEGORIA INTRODUCEM VISELE Ludovic Orban (prim-ministru): „Să știți că visez frumos… Și cînd mă trezesc dimineața țin minte visele.” CATEGORIA CLINICA PRIVATĂ DE SCHIRURGIE Victor Costache […]

Cînd guranul Rareș Bogdan își conteni imnul de slavă, mai mulți miniștri se ridicară entuziasmați să-l ia în brațe, lăsîndu-i obrajii plini de salivă. Alții, nu atît de dornici să plece din scaun, se mulțumiră să-i trimită saliva în obraz de la depărtare. Și tare fericiți fură văzînd că guranul se gudură și se bucură la fel de mult. – Gata, ați terminat cu hîrjoana? întrebă nițel batjocoritor umbra neagră, așezată în jilțul vistiernicului Cîțu. Putem să ne apucăm de […]

Ludovic Orban a făcut niște declarații interesante: „Hai să fim cinstiți, nu poate exista o națiune puternică cu cetățeni slabi, cu cetățeni care s-au obișnuit să fie asistați, cu cetățeni care așteaptă să primească de la stat, care consideră că statul trebuie să le dea ceva”. Total de acord. Cu un astfel de popor nu poți cuceri Europa, nu te poți avânta apoi asupra Rusiei și a altor popoare inferioare. Heil Ludovic! Violenta de la Muncă spune că „sunt probleme […]

– Pentru o odă, un imn de slavă sau un lied plin de lingușeli introduceți moneda și apăsați tasta din frunte! spuse din nou Rareș Bogdan și își aranjă iar batista. Ludovic I tresări plin de încîntare. Să aibă o jucărie care să cînte după pofta sa, după lunile lungi în care tînjise să nu se mai împierdice ca un bleg în sforile nevăzute ale Stăpînului, asta îl umplea de o bucurie imposibil de tradus în cuvinte. – Tanti Ralu, […]