Articole ce conțin cuvântul cheie: Raluca Turcan

„Rugați-vă și gudurați-vă!“, le poruncise Atotmutul și toți membrii cabinetului s-au grăbit să-i dea ascultare din dragoste pentru țară și devotament pentru popor. Pentru că de la binele țării vine binele poporului și de la binele poporului vine binele lor. Sau, cel puțin, așa își repetau fără rușine, perfect conștienți că, dacă ar fi fost adevărat, s-ar fi zvîrcolit pe jos în chinurile rezervate viermilor hărăziți cu dizenterie, dar lipsiți de borta curului. Și cum toți erau evlavioși peste măsură, […]

Planul era profund ridicol, cu asta erau cu toții de acord: să-l încalțe pe Cîțu cu condurii de rubin și să-l pună să zică papagalicește „Nicăieri nu e ca acasă!“ n-ar fi fost nimic, Florinel dovedise că înțelege specia foarte bine ori de cîte ori vorbea competent despre economie. Dar să convingă icoana Atotmutului să arunce una din Casele Lui peste CTP ca să-i ia condurii, asta era peste putință de imaginat. În schimb, nimeni nu părea să se mire […]

– Și totuși, cum reușim să ne întoarcem acasă, în timpul nostru? se smiorcăi Anisie. – Așa este, trebuie să ne întoarcem! Țara are nevoie de noi! Poporul are nevoie de noi! strigară mai mulți. – Așa e, întări CTP. Fără voi, apare automat riscul de… –…Pe-Se-De! cloncăni mecanic icoana făcătoare de guverne a sfîntului Klaus. – Și PSD bîjbîie în același vortex temporal ca și voi, îi tăie vorba CTP. Nu, omule de tinichea, riscul cel mai mare, în […]

– Sîntem scăpați! se ploconiră ei îndelung în fața icoanei făcătoare de guverne a sfîntului Klaus. Unul după altul, trecură gudurîndu-se prin fața ei, doar-doar Atotmutul va catadicsi să-i scarpine după urechi. – Ce javre sînteți! mormăi CTP ca pentru sine, adică îndeajuns de tare încît să prindă clar expresia și cel mai surd microfon din studiourile Digi. – Cum ți-ai permis, băi, chelule, să-i spui Tigaie Egoistă stăpînului vieților noastre? îndrăzni Gollum – pardon, Cîțu – să ridice vocea […]

Klaus Iohannis nu mai are vreo miză în alegerile prezidențiale din 2024 și, așa cum ne învață istoria recentă, ar fi putut să-și petreacă cel de-al doilea mandat în liniște, lucrînd, atît cît poate lucra domnia-sa, în interesul național. Putea să scoată, în sfîrșit, de sub piciorul șubred al biroului proiectul ăla de țară pe care îl tot promite, putea să facă ceva cu România aia educată pe care o tot ține în fereastră cu vată în nas ca să-i […]

– Da, domnule Prelipceanu, continuă CTP tot mai furios înspre Ludovic II, pustiul ăsta dezolant e România post-Iohannis, robotul ăla sinistru trimis din viitor să-i ia casa lui John Connor. Eu am scris despre asta încă din 1987 într-o povestire SF pe care n-ai citit-o, domnule Prelipceanu, pentru că eșți incult! – Sînt incult, dar nu sînt Prelipceanu! protestă Șică. Eu sînt prim-ministrul Ludovic II! strigă el, înecîndu-se ușor, vag conștient de modul inept în care se prezenta. Nu înțeleg cum […]

Unde se aflau și încotro mergeau? Pustiu și iar pustiu, oriunde s-ar fi uitat cu ochii. – Mărite Șică, să fie asta România Guvernului Său? îndrăzni să șoptească de după batista pusă ca broboadă Rareș Bogdan. – Totul împrejur e praf și pulbere, observă doct Predoiu. – Nici un pom, nici o umbră de răcoare pentru cine merită… îngînă sfîrșit Vela, fiert în geaca lui de piele. – Și noi am merita cu prisosință să stăm la răcoare, admise Ludovic […]

Vai, ce păcat, vai, ce păcat că n-a fost imortalizat acel moment înălțător cînd Belzebut, necruțător, i-a expediat pe toți, retur, cu o copită fix în tur. Și iarăși, vai, mare păcat că nimeni n-a aplaudat acest puseu de omenie. Din slavă, Cel ce toate știe a rîs cu poftă și a zis spre cel ce-n Rai e interzis: – Mare-i grădina Mea și amplă…Băi, Luci, îți fileaz-o lampă? Ai Iadul plin de secături, pe ăștia de ce nu-i înduri? […]

– Raluca, tu deci ai vorbit, pe Mircea de l-ai osîndit la cazne veșnice în Iad? întrebă Șică, verde-jad. Te-aș implora, de poți să-mi spui, cum ai putut… cu vocea lui? – Mi-e lesne, ca politician, să mă prefac în grafoman. Ca penelistă, mi-e ușor să am un viers de turnător. Te rog să nu fii insolent, să-ntrebi mai mult de-acest talent. – Dar totuși, de-unde vine, bre? – Din stele…sau din PDL! Și-acum mai prinde-o cu minciuna, cînd amîndouă […]

– Băi, cine dracu’ s-a găsit să fie ăla nepoftit de zice adevăru-n față? strigară toți cuprinși de greață. – Într-adevăr, cine-a putut? se întrebă satisfăcut, de sub un rînjet prefăcut, chiar el – sinistrul Belzebut. Din buzunar scoțînd ușor satana un calculator și adunînd de zor, cu spor, el fluieră aprobator. – Mai mult de patru mii? Aman! Sînt fanul vostru number one! Dar care este taina voastră? E doar prostie omenească? Chiar nu v-ați antrenat defel pentru asemenea […]

–Apolodor, un turnător? strigară toți mirați în cor, iar Mircea aprobă de zor. – Un pinguin, un turnător, nu mi-a părut înjositor să fiu un preș, să scriu, ușor, note în versuri stelelor. O bravă slugă de cocleți, un servitor de epoleți. – Atunci fii slugă și la noi, țipă rapid Ludovic II. Noi epoleți poate n-avem, da-n spirit cam la fel sîntem. Scrie o notă la Satana, trimite toată stenograma, roagă un demon să te-ajute, de-aici ne scoate, iute, […]

– Da, Raluca, eu sînt, spuse creatura numită Mircea din mijlocul norului negru care o adusese în fața întregului guvern. Ludovic II privi concentrat printre neguri, dar tot nu putea scutura sentimentul de neîncredere care îl cuprinsese. Bine, că acum creatura numită Mircea ajunsese o stîrpitură ridicolă, asta era de înțeles, lumea reală îți scoate bășinile din cap imediat ce ai ieșit din viața politică. Dar, vorba lui Predoiu, de ce avea pene??? – Mircea, văd că te-ai schimbat puțin […]

Întreg cabinetul răsuflă ușurat. Unii pe nas, alții pe gură și, cei mai zeloși, și pe gura dedicată discursului politic. Să invoce spiritul liberal de la început, adică din anii ’90, asta suna infinit mai simplu și mai puțin primejdios decît întîlnirea cu spiritele Brătienilor. Mai ales cînd tabăra lor, a orbanienilor, stătea cam prost în materie de spirit, indiferent de cît de mult ar fi argumentat Ludovic II. – Nu, Șică, ți-am mai spus, spiritul de turmă nu ne-ar […]

„Un bolovan?“ repetă uimit întregul guvern cu ochii țintă la spiritul liberalismului abia pogorît între ei. – Mărite Ludovic, cred că exagerezi, interveni Turcan, înecîndu-se cu fiecare cuvînt. Această structură solidă, de culoare gri-serios, aparent impunătoare și deosebit de tăcută, nu este neapărat un bolovan. Un bolovan stă de pomană. Asta, însă, e clar că face ceva! – Ce… face? întrebă Ludovic II rar, de parcă ar fi vrut să-i dea timp să-și adune argumentele. – Face… umbră! – Face umbră […]

Ludovic II o privea pe Turcan cu mare neliniște. Cît timp el se întreținuse cu maieul lui Vela la un șpriț mic și cu una din șosete la o secărică, „dragă Ralu“ șușotise în taină cu membrii întregului cabinet. Dar ce anume, asta numai ei știau. Mă rog, mare parte din ei. Anisie, de exemplu, insistase să i se scrie în palmă și apoi își ștersese fruntea de emoție, lăsînd o dîră superbă. – Mărite Șică, așa nu mai merge, […]

Trei pași îl mai despărțeau de geaca lui Vela – și de Vela însuși, dar, intelectual vorbind, asta conta mai puțin –, cînd geacă se trase brusc înapoi, lăsîndu-și ministerialul suport să-și acopere goliciunea cu un biet maieu alb-gălbior, cu epoleți pe umeri. Vela își privea cu ochi mari buricul expus opiniei publice. – Vericule, ce-i cu frigul ăsta, așa, deodată? Și de unde e atîta lumină? Și de ce nu mai miroase suav a transpirație stătută? Ai dus-o pe […]

O geacă – adevărat, de piele, dar totuși geacă – să vorbească? Ludovic II ridică sprîncenele asupra lui Vela și asemeni lui făcu întregul cabinet, toți aruncînd aceeași privire care spunea răspicat „Uite, o poartă nouă!“. Ba chiar și Vela, nespus de mirat, scoase o oglindă din buzunar și se cercetă pe îndelete. „Muuu se poate!“, murmură el sau, cel puțin, asta credea Ludovic II că i-a citit pe buze. Turcan nu putea decît să fie de acord: în îndelungata sa viață, marele vizir Șică  citise cu  […]

– Florinele, interveni Turcan, dă-mi voie să văd dacă am înțeles bine: te-ai dus la baie ca să te întîlnești cu Băsescu îmbrăcat în rochie, dar fără cap, ai priceput, numai tu știi cum, că are nevoie de un șliț, i-ai făcut rost de unul pe credit… Și apoi? – Apoi am mai luat un credit pentru implementarea șlițului în condiții de rochie! declamă mîndru Cîțu. Semper finanțist, spuse el cu evlavie în timp ce-și făcea semnul banului. – Bine, și […]

Gollum, pardon, Cîțu, scutură nervos din pletele muiate fleașcă și lătră din nou la amoraș: „Nu ți se pare de porc să ne pui să suportăm efectele propriilor acțiuni???“ – De porc ar fi doar în infernul islamic, îi explică doct amorașul. Dar cum inșii de soiul vostru n-au nici un Dumnezeu în afară de propria persoană, pot să-ți spun că nu, nu e de porc, e după chipul și asemănarea ta. Roșu ca un steag PSD răsfiert la un […]

Deși ecoul sunetului îngrozitor încă mai dăinuia în cristalele Swarovski din ochii rîsului cu fes pe-o ureche, miniștrii păreau să-și găsească ușor calmul. Poate să fi fost liniștea care se lăsa ușor peste amintirea înfricoșătoare. Poate să fi fost starea lor naturală de superficiali incapabili să urmărească un fenomen mai mult de cinci minute. Poate să fi fost chiar discursul motivațional al lui Ludovic II, care încă învăluia auditoriul într-o privire călăuzitoare… „Hai să fim serioși, sigur nu e discursul. […]