Cam câți pumni (dacă nu vă pricepeți puteți cere asistență de la Leonard Doroftei, că dă – asistență, zic) vă vine să le dați politicienilor care nu ratează nici o poză cu marii noștri sportivi? Cam ce vă vine la gură când îi vedeți, plini de bale, agitându-se pe lângă sportivi, bălmăjind numai tâmpenii despre rolul foarte important al sportului în dezvoltarea noastră ca nație? A, și despre sprijinul nemijlocit – ce le mai place asta cu nemijlocit, deși din stenograme reiese că ei nu prea lucrează nemijlocit, adică întotdeauna au câte un bou care le notează într-o agendă șpăgile – pe care autoritățile îl acordă sportului?
Ponta are biroul plin de cadouri de la sportivi, iar sportivii – podul plin de promisiuni de la politicieni. Așa (nu) funcționează lucrurile. Chiar și acum, când toată lumea pare de acord că avem un prim-ministru mare iubitor de sport.
Nu spun o noutate, m-am plictisit scriind-o: de 25 de ani, statul român nu face nimic pentru copii, în general. Pentru educația lor. Și-atunci, de ce ar face statul român ceva pentru copiii sportivi? Ca să aibă peste niște ani politicienii (care peste douăzeci de ani vor fi aceiași) cu cine să facă poze? Hm, sună bine, a plan pe termen lung, dar ca să ai așa ceva trebuie să ai ceva mobilă la mansardă. Îți trebuie o strategie. Or, nu e cazul de așa ceva în politica noastră și nici în sportul românesc, plin de tot felul de mitici, de găinari care, iată, până și la ciclism iau din banii sportivilor pentru a mai fura ceva.
Situație concretă. Săptămâna trecută, a avut loc Campionatul Național de Baby-baschet. Competiția, la care au participat aproape o mie de copii, s-a desfășurat la Craiova. Peste 80 de echipe, de băieți și fete, cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani, au luat cu asalt Bănia. Unde te uitai, vedeai un grup de copii, cu un antrenor și doi-trei părinți. Cântau, își purtau cu mândrie culorile, se bucurau.
Campionatul ăsta, pe hârtie, nu e o șușanea. E ditamai campionatul național, sub egida Federației Române de Baschet. Ei bine, FRB nu face aproape nimic pentru această competiție. Adică asigură doar un vag și contestat suport tehnic, ceea ce înseamnă comunicarea pe site (uneori cu mari întârzieri) a programului zilnic al meciurilor și a locului de disputare. A, și mai face ceva. Dă la final câștigătorilor o cupă și medalii. Probabil luate și alea la suprapreț de undeva. Oricum, arată mai prost decât cele pe care le câștigam noi, când eram copii, la Daciada.
Toate cheltuielile sunt deci suportate de echipele care participă. Mai exact, de părinți. Care au plătit, în funcție de unde și-au cazat copiii, până la 850 de lei de copil, aici intrând echipamentul, vizele medicale, legitimațiile, transportul, cazarea, masa, apa plată pentru meciuri. Plus – că doar e competiție organizată de federație – medic și arbitraj (150 de lei de echipă). Dacă îi mai iei copilului și genunchiere și cotiere, ajungi lejer la o mie de lei. Nu mai zic de o pereche de ghete care să-i protejeze micuțului gleznele, pentru că totul se desfășoară afară, pe bitum, la ore și temperaturi incredibile pentru o competiție de copii.
Nu știu cum să vă spun, dar aș fi dispus să dau o sumă importantă de bani ca să-l văd pe sex-simbolul ăla de Bănicioiu, al cărui fizic meseriaș arată că el juca ceva când era mic doar dacă venea cu mingea, evoluând într-un meci de baschet pe ciment, la ora 13,30, la peste 30 de grade. Să alerge, să respecte indicațiile antrenorului, care urlă ca un cretin de pe margine (da, Halagian e pistol cu apă pe lângă niște băieți pe care i-am văzut la Craiova pe marginea terenurilor, în acțiune) și când e scos din teren să stea tot în soare, pe bancă, pentru că astea-s condițiile. Al meu (ați ghicit, sunt unul dintre părinții care au fost la Craiova cu copilul), care abia s-a apucat de sportul ăsta și sper să nu-l urască deja, a făcut doar un pui de insolație. Mă consolez cu gândul că lui Bănicioiu i-am fi făcut un week-end de șapte zile dacă ar fi jucat un meci, nu cinci-şase, în acele condiții.
Bine, veți spune, dar cluburile să-și suporte cheltuielile pentru sportivi, că e vorba în mare parte de cluburi private. Da? Deci federația nu are nici o atribuție la acest nivel? Păi, de ce dracului mai ținem federație? Să cheltuim aiurea niște bani? Și de ce federația impune jucători români în teren, în liga națională, spre disperarea cluburilor, care nu au jucători români de valoarea la care a ajuns competiția internă?
De-aia, pentru că poate. Pentru că oamenii ăia de la FRB trebuie să dea impresia că muncesc și că au rezultate. Zic să le dăm câte o porcărie de medalie, de care le-au dat ei copiilor, cluburile câștigătoare comandându-le sportivilor după competiție medalii ca lumea, să aibă micuții ce păstra. Pe-alea de la federație i le pot trimite pachet domnului Ponta, să le pună prin birou.
Fimea la festivitatea de premiere si-a scos medalia de la gat si mi-a spus ca asta nu e medalia care trebuia sa o primeasca.Era o medalie de participare care o primisesera toti participantii. S-a dus la antrenoare sa o intrebe unde e medalia de argint care i se cuvenea iar aceasta a trimis-o la un oficial FRB sa o lamureasca. Va dati seama ce intelege un copil de 10 ani. Organizatorii nu au dat medalii participantilor plasati pe primele trei locuri in schimb au impartit cadourile sponsorilor in pungi inscriptionate cu programul social al primarului Lia Olguta Vasilescu.
Mă aliniez acestui comentariu și sunt.cu totul deacord cu fiecare cuvânt menționat deoarece chiar și fica mea a.participat cu ceva timp în urmă la o astfel de „competiție”.Experiența a fost una trista si ca urmare am luat decizia sa nu mai participe pe viitor.Intradevar toata aceasta competitie este suportata financiar de catre parinti iar federatia nu contribuie cu nimic in afara de acele terenuri de bitum iar dupa 6-7 zile de jocuri disputate la niste ore si temperaturi neobisnuite copiii se aleg in ce mai fericit caz cu o medalie si o diploma si in cel mai nefericit caz cu insolatii,accidentari de tot felul din cauza suprafetei de joc si oboseli datorate numarului mare de meciuri disputate intr-un interval scurt de timp.