Actorul Albulescu în rolul sifonului

Numele conspirativ Manole a fost atribuit mai multor turnători la Securitate. Organele recrutaseră, pesemne, prea mulți și erau nevoite să se repete. Așa se face că nu doar Mugur Isărescu s-a trezit cu acest apelativ secret, ci și marele actor Mircea Albulescu.

Albulescu, de altfel, a experimentat de mic multipla personalitate. În certificatul de naștere îl chema Constantin, în buletin era trecut Iorgu, iar în viața de scenă figura ca Mircea.

S-a născut în 1934 la București. Aici a făcut Școala Medie de Arhitectură și Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică. A fost un copil inteligent, un școlar disciplinat și un student sclipitor, cu un talent artistic înnăscut. Mircea Albulescu a fost una dintre marile figuri ale scenei și ecranului românesc din anii comunismului. A jucat alături de ceilalți mari actori și era greu să-l îndepărtezi din acel pluton al titanilor dramei și comediei. Celebritatea i-au adus-o filmele, dar măiestria și-a clădit-o în teatru, unde a creat personaje remarcabile.

O măiestrie cel puțin egală a arătat-o, însă, în viața de zi cu zi, cînd Securitatea i-a încredințat rolul informatorului cu angajament. Ofițerul de caz i-a propus să-și folosească talentul și să joace partitura unui amic de treabă, cu suflet cald, căruia i te poți destăinui. Chiar dacă colegii lui actori l-au mirosit și s-au ferit de el, Albulescu și-a concentrat arta dramatică asupra omului de rînd. Făcea vecinii să rîdă, să plîngă, să se indigneze din cauza sărăciei, a foamei și a frigului, le cîștiga încrederea, apoi îi trăgea de limbă. Rolul de agent provocator îi ieșea de minune, iar amărîții care îi încredințau părerile ajungeau, unul după altul, la anchetă.

Pe măsură ce își rafina creația, Albulescu primea sarcini artistice tot mai ambițioase. I se cerea să lase baltă chelnerii și vînzătoarele și să penetreze în cercuri de interes ridicat. Așa a ajuns, în 1988, la o conferință organizată de Ambasada SUA la București, unde un tînăr s-a ridicat și a întrebat ce face America pentru a opri abuzurile regimului Ceaușescu. În sală s-a creat rumoare. Era clar, se ivise un eveniment despre care Securitatea urma să dea socoteală.

Dar marele actor nu presta doar servicii de turnătorie, ci se angajase să-și dedice talentul și marelui țel comunist. Așa că s-a ridicat în picioare și a început să declame cu patos, punctînd cu glume și tonalități de vodevil, un monolog despre rolul artei și al artistului în lumea contemporană. A mutat imediat atenția de la tînărul revoltat, a făcut sala să rîdă, a liniștit apele și a creat impresia că îl salvează, astfel, pe nesăbuit din ghearele Securității.

În realitate, a dres busuiocul în favoarea regimului, a înăbușit în fașă un episod de mare risc, împiedicîndu-l pe tînăr să mai spună ceva. Apoi, Mircea Albulescu s-a dus acasă și a scris un denunț de toată frumusețea despre tînărul agitator de la ambasada SUA, pe care, apoi, organele l-au și înșfăcat.