Sfârșitul lui 2018 și începutul lui 2019 au mai adus în salba de procese ale publicației noastre două bucăți nou-nouțe. Asta, pentru că am fost cuminți tot anul trecut. Astfel, în ultimele săptămâni ale lui 2018, familia Burduja a depus la Tribunalul București două cereri de chemare în judecată. Una este depusă de către reclamantul Marinel Burduja, iar cealaltă de către reclamantul Sebastian Burduja, iar pârâți sunt, în ambele, Patetic Media, editorul Cațavencii, și Patrick André de Hillerin, autorul articolelor incriminate de către reclamanți și al articolului pe care tocmai îl citiți.
Nu vom reveni acum asupra conținutului articolelor “Securitatea calcă pe cadavre în drumul ei spre viitor” și “Monsters, Inc.”, îndelung viralizate, citite și comentate la vremea lor. Ba chiar contestate și devenite subiect de petiție online a unui grup de neo-civili de bine. Nu vom reveni pentru că nu este cazul să reluăm acum poveștile de acolo. A fost suficient. Vom reveni doar dacă insistența sfidătoare a celor doi se va amplifica în perioada următoare.
Astăzi și în numărul viitor, însă, de vom opri asupra câtorva afirmații pe care reclamantul Burduja Marinel le face în cererea sa de trimitere în judecată și asupra câtorva moduri ciudate prin care acesta înțelege să-și susțină pretențiile.
Astfel, în încercarea sa de a convinge instanța că este o victimă nevinovată, Burduja Marinel comite, prin avocat, următoarele: “Înțelegem să afirmăm, din nou, clar și neechivoc, că pe lângă întreaga carieră ireproșabilă, încununată cu rezultate de top (https://ro.wikipedia.org/wiki/Marinel_Burduja), Reclamantul nu a fost angajat și nu a avut nici o colaborare, de nici o natură, cu vreun serviciu de informații, indiferent de numele acestuia (e.g. “fosta Securitate” și/sau SIE), cum de altfel, Reclamantul a declarat în spațiul public atunci când a fost întrebat despre acest subiect”.
Iată, așadar, că “Reclamantul” găsește cele mai bune dovezi pentru a arăta că nu a colaborat cu Securitatea, fostă sau actuală: articolul omagial de pe Wikipedia și unul sau mai multe interviuri tocmite în presa românească. Cu așa ceva nu te poți bate. Dar, dincolo de faptul că Wikipedia nu este neapărat o sursă de adevăr, fiind o platformă construită în baza contribuțiilor voluntare ale unor autori nu totdeauna identificabili, articolul de pe Wikipedia dedicat domnului reclamant conține cel puțin o minciună. Astfel, acolo scrie: “A devenit în 1990 primul primar ales al municipiului Piatra Neamț (candidat independent)”. Unde este minciuna? În 1990 nu au avut loc alegeri locale în România. Primarii localităților au fost numiți, nu aleși. Primele alegeri locale din România, după 1990, au avut loc în 1992. Așadar, în 1990, Burduja Marinel nu avea cum deveni “primul primar ales” al nici unui municipiu, pentru că nu s-au organizat alegeri în acest sens. Pornind doar de la această minciună îndelung rostogolită, putem să ne facem o părere despre veridicitatea textului de pe Wikipedia, ale cărui surse sunt, în general, articole comandate de către reclamant, biografii romanțate și interviuri date de acesta. De asemeni, declarațiile date de către Burduja Marinel în spațiul public “atunci când a fost întrebat” nu pot constitui dovezi în susținerea faptului că nu a colaborat cu Securitatea. Singura dovadă că respectivul nu a colaborat cu Securitatea ar putea-o oferi CNSAS. Dar aici există trei probleme: ca ziarist nu pot obține această informație de la CNSAS, pentru că Burduja Marinel nu mai ocupă de multă vreme o funcție publică ce să presupună verificarea de către CNSAS; dosarele cadrelor și colaboratorilor Securității care și-au continuat activitatea după 1990, mai ales în zona de externe, nu au fost transferate de către servicii în arhiva CNSAS; Burduja Marinel nu are nici un interes să ceară el însuși un certificat de necolaborare cu Securitatea.
Vom continua în numerele viitoare ale revistei. Sau, cum scriau pe pereții Bucureștiului camarazii domnului Burduja: “Vom reveni pe înserat!”.
Oricum, CNSAS este institutia care elibereaza securistilor adeverinte ca nu au colaborat cu ei insisi!