Așa cum o dovedește moartea lui eroică și fulgerătoare, David Praporgescu s-a născut și a trăit ca să conducă o secvență de bătălie, pe 13 octombrie 1916, pe Valea Oltului. Armata română era bombardată, hărțuită, depășită, secerată, alungată și aproape înfrîntă de înaintarea trupelor germano-austro-ungare, soldații rămași în viață erau demoralizați, răniți sau înfometați, iar comandanții, cu rare excepții, aveau ca plan de luptă retragerea. Nu însă și generalul de brigadă David Praporgescu.
S-a născut în 1866 la Turnu Măgurele, o localitate care, în afara unor locuri de pescuit la crap și la somn, nu putea oferi nimic. David a profitat de mica avere agricolă a părinților și a absolvit Școala Normală. A fost o vreme învățător prin satele sărace și prăfuite ale Munteniei, dar viața printre secerători, capre și hore nu a corespuns așteptărilor lui. În 1885, David s-a înrolat voluntar în Regimentul 11 Călărași din Botoșani și a luat armata de la zero cu un zel pe care doar eroii despre care le vorbea elevilor săi îl arătaseră. După trei ani de culcaturi și salturi înainte, de lustruit pușca și alergat cu ranița în spate, de țesălat hergheliile și călărit fără oprire, David a ajuns sergent, dar cunoștințele și îndemînarea sa militară depășeau cu mult cerințele ofițerești. Așa se face că a primit permisiunea să dea examenul de absolvire la Școala Militară de Infanterie și Cavalerie de la București, pe care l-a luat primul, umilindu-i pe toți absolvenții de familie bună care trăgeau chiulul la zi.
Odată ce s-a văzut sublocotenent, David nu s-a mai oprit din pregătire. A făcut repede Școala Specială de Cavalerie, pe care a terminat-o șef de promoție, apoi a studiat la Școala de Echitație Franceză de la Samur, s-a pregătit la Regimentul 5 Dragoni din Compiègne și a revenit la București ca să absolve, tot primul, Școala Superioară de Război. A urmat un an de perfecționare în trupele de cavalerie austro-ungare, fiindcă David se aștepta să lupte nu numai împotriva Franței, așa cum cerea tratatul militar semnat de România cu Prusia și Austro-Ungaria, ci și împotriva austriecilor, așa cum lăsa să se înțeleagă lunga tradiție de trădare a politicienilor români. La sfîrșitul celor douăzeci de ani de pregătire militară intensă, în care aproape că nu descălecase și nu-și luase pușca de la ochi, David Praporgescu s-a pus pe așteptat războiul și bătălia în care avea să-și împlinească destinul. A deținut comanda unor regimente, brigăzi, divizii și corpuri de armată celebre, iar cînd, în cele din urmă, războiul a venit, David s-a așezat exact acolo pe unde avea să treacă glonțul lui. Pe 13 octombrie, în mijlocul unei bătălii pe care generalul Praporgescu a condus-o din prima linie, întîlnirea cu destinul a avut loc. Obuzul adus cu trenul din Saxonia Superioară, din uzinele Krupp, a călătorit o vreme prin aerul curat al Văii Oltului, a șuierat stîrnind ecouri între versanți și a explodat apoi într-o poiană, eliberînd o schijă. Această schijă a știut să găsească pieptul generalului Praporgescu și să-l doboare ca pe un erou, înfășurat în gloria celor viteji și tineri.
