Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Înțeleg fascinația cu legenda păsării de foc, cea care renaște din propria cenușă după ce-a adormit cu țigara aprinsă lîngă aragazul reparat de un vecin. Înțeleg însă mai puțin nevoia de-a înfige un film în pămînt și de a-l lăsa să se perpelească în prostie, plictiseală și nevolnicie timp de aproape două ore, deși percepția temporală, torturată de calitatea infectă, ar insista că au trecut cel puțin cîteva milenii. Un spectator de bun-simț iese de la filmul ăsta ferm convins […]

E ceva inerent ridicol să-ți intitulezi pompos filmul Bărbați în negru și unul din cele trei personaje ale afișului să fie femeie. Sigur, titlul și-ar fi găsit justificarea dacă ar fi fost un porno de bună calitate, și cînd spun bună calitate mă gîndesc la cele mai depravate acte de la inventarea reproducerii sexuale. Într-o notă puțin mai serioasă, același titlu ar fi fost elegant dacă ar fi avut talentul să fie necruțător de autoironic la adresa pompoșeniei asociate cu […]

Francezii insistă să fie o nație paradoxală în materie de artă: deși republicani, n-ar renunța sub nici o formă să se predea efervescenței creatoare și să asmută asupra lumii din cînd în cînd cîte un rezultat care se dovedește un adevărat regal. Probabil că așa ar fi putut fi rezumat triumful lui Edmond Rostand din acel final de decembrie al lui 1897, cînd premiera lui Cyrano de Bergerac a ridicat sala în picioare, a uluit actorii înșiși cu un număr […]

E ceva dizgrațios de morbid în obsesia Disney de-a transforma succesele trecutului în filme cu actori în carne și oase. Nu neapărat și talent, chestie vizibilă încă din primele 15 minute ale unui film care aduce mai mult a zombie decerebrat, incapabil să se întrebe măcar de ce-a fost adus la neviață. Plictiseala își fîlfîie aripile de la primele cadre, filmate fără inspirație și lipsite de orice tragere de inimă, iar singurul lucru care le alungă, fie și temporar, din […]

Da, dacă n-ai apucat nici măcar să dai evaluarea națională, John Wick 3 este cel mai genial film de la Chuck Norris încoace, mai ales că nici nu știi cine e Chuck Norris. Probabil un soi de Bulă al americanilor, că e subiect de bancuri. Fără poza de debut, făcută la microsecundă, e greu de zis cine începe prima, povestea sau bătaia. Fiind atletică, dacă nu chiar subțirică de-a binelea, povestea se pierde în spatele perdelei de pumni, picioare și […]

Dacă Urzeala Tronurilor a avut capacitatea de-a fi, din cînd în cînd, o poveste dezastruoasă pentru un personaj sau altul, în funcție de pofta lui Martin și de gradul de surpriză și disperare pe care l-ar fi adus publicului, sezonul ăsta a reușit să transceadă prin porii ecranului și să ofere surpriza supremă: a fost dezastruos pentru privitori. Să mai spuneți că nu se poate mai șocant decît Red Wedding. Pierdut parcă într-o mînă proastă la barbut, pentru că pokerul […]

N-a atins el celebritatea lui Charles Manson – și am impresia că și sor-sa, Marilyn, aia fără două coaste, îl depășește lejer –, dar are și Ted Bundy zona lui unde se simte relevant. În definitiv, e cel mai prolific maniac homicidal din istoria recentă a Statelor Unite, asta pentru că morala ne obligă să excludem din clasament președinți nemernici care au decis să caute talibani verzi pe pereții unor țări pline de petrol. Ăia da criminali, pînă și Stalin […]

Undeva, într-un loc uitat de zei și de oameni, unde pustiul alb se întinde nemilos pînă dincolo de zare, iar vîntul șfichiuie asemeni briciului mînuit de un psihopat, un avion tocmai și-a adus pilotul în ceea ce amenință să fie ultima sa călătorie. Nu știm ce l-a aruncat pe misteriosul sinistrat dintre nori între dunele de zăpadă. Nu știm de cînd e acolo. Filmul își hrănește atmosfera din necunoscut la fel de mult pe cît o face din determinarea pe […]

Aș spune că acest ultim Avengers e mai puțin prost decît mă așteptam, dar afirm asta nu ca o judecată estetică, ci doar ca o constatare a cît de jos erau așteptările mele. După un Infinity War bun doar să fie un trailer extrem de lung și tern pentru filmul de față și, mai ales, după inepția ideologică numită Captain Marvel, franciza părea să-și fi ales o traiectorie accelerat descendentă, terminată inevitabil cu mușcat țărîna și făcut bum. În definitiv, […]

Să fie tîrîți pe ciment, așa cum spune numele, e ceea ce ar prefera mulți spectatori după ce au îndurat stoic jumătate de film care, urmînd prostește litera, iar nu spiritul titlului, se tîrăște ca melcul peste asfaltul fierbinte și zgrunțuros. Rar mi-a fost dat să văd un caz în care prostia titanică este pusă în umbră cu atîta pasiune de îngîmfare și inadecvare. În termeni simpli, filmul e mîndra vară de la țară a lui Pulp Fiction, unde țara […]

Au trecut abia 11 ani de la ultimul film în care Ron Perlman purta cu mîndrie resturile de coarne aferente rolului și iată că deja, mînați de păcatul arghirofiliei, producătorii au și început să umble cu lopata prin cimitir și cu pentagrama prin casele bîntuite, mormăind fraze latinești, doar-doar vor invoca un film capabil să umple conturile cu sume multiple de 30 de arginți. Hellboy, varianta 2019, vine să condamne spectatorii la caznele eterne ale plictiselii, pentru că pe ecran […]

Puțină lume știe – cam la fel de puțină ca și cea a fanilor lui Larson – că primul care a purtat biruitor în lupte un nume de căpitan Minune a fost tocmai eroul de azi. Dar asta a fost demult, cam prin zorii celui de-al doilea război mondial. Timpul însă, ca un villain care își respectă ticăloșia, a trecut pe nesimțite și, după un război al trade mark-ului și copyright-ului prea complicat ca să-l mai amintim aici, lucrurile s-au […]

De la Taken încoace, Liam Neeson și-a descoperit o nișă extrem de lucrativă pentru un om care, așa cum mărturisește, are un set foarte particular de talente. Rolul de moșulică armageddonic îl prinde bine și rezultatele nu dezamăgesc, cu condiția să ai așteptări realiste. Probabil că vîrful de formă artistică va fi peste vreo cinci ani, cînd Neeson va avea rolul principal în Poștașul sună de două ori și aduce respectuos pensia. Cold Pursuit mizează pe același talent de justițiar […]

De ce a cîștigat The Favourite Oscarul pentru rol principal feminin cînd regina Anne a Marii Britanii este doar prada de care trag cu ghearele două secături, doar-doar își vor asigura și menține postul de favorită? Întrebarea e legitimă și te sîcîie pe tot parcursul filmului. Răspunsul însă vine mai tîrziu. Încet, memoria se golește și amintirile se șterg. Replicile se uită. Firul poveștii devine zgomot de fond. Ce rămîne, însă, inviolabil precum instituția majestății în sine – în Anglia, […]

Captain Marvel s-a învăluit în laurii controversei așa cum se tăvălește o mangalița în noroi. Stropi mari de murdărie au ajuns în presă sub formă de articole, toate guițînd în esență același lucru: fie lauzi filmul pînă cînd vine Victor Rebengiuc și îți întinde scîrbit un sul, fie ești un porc sexist și misogin, pentru că filmele cu femei nu trebuie oprimate de logică. Valuri zdravene de noroi au năclăit integritatea Rotten Tomatoes, agregatorul care a șters zeci de mii […]

Marele cîștigător al Oscarului de anul ăsta probabil că a ofensat multă lume, în general lumea aia gata oricînd să se declare ofensată. Green Book nu avea “negru” în titlu, dar avea un protagonist alb, ceea ce practic înjumătățea diversitatea adusă de partenerul de ecran negru. Negru care nu e destul de negru pe cît spune societatea progresistă că ar trebui să fie, și în mod clar nu face eforturi să fie la fel de homosexual pe cît e de […]

S-a terminat luna februarie, a venit seara Oscarurilor, am sărbătorit cu toții diversitatea, și progresul, și morala călduță, toți s-au luat de mînă într-o horă a bătutului reciproc pe spate care a făcut lumea mai bună. Ne-am făcut datoria de ipocriți în public, ne putem întoarce la filme care merită cu adevărat să fie văzute. Pornit de la grija pentru detaliu a unui sado-masochist chinez și înzestrat cu talentul de a oblitera lîncezeala al unei găleți cu apă înghețată, Vice […]

Nu există un singur minut în care spectatorul să se bucure că privește filmul de azi. Nici măcar unul. Prima jumătate de oră este o odă închinată plictiselii și un imn dedicat lipsei de viziune și de talent. După care situația devine cu adevărat nasoală. Robert Rodriguez nu e regizor. E un copil tălîmb și rău care a rupt toate picioarele unui miriapod și acum se amuză să vadă cum se tîrîie mai departe. Pentru că asta face filmul lui: […]

Atenție, acest film poate cauza hemoragii cerebrale pentru că simți cum neuronii își taie venele în timp ce privești ecranul. Scenariul emană atîta retard încît, după cîteva minute de expunere, oameni normali au început să facă apologia antivaccinărilor. Există cazuri clinice documentate de spectatori care au văzut filmul pînă la final și au ieșit din sală murmurînd fie “He-he!”, fie, în cazurile foarte grave, “Olivia Steer are păreri chiar OK!”. Drunk Parents nu este un film. Este un pariu pierdut […]

“Bazat pe o poveste adevărată” e o minciună la fel de mare ca și “Sînt nevinovat!” zis după gratii sau “Nu mă dezbrac, că sînt virgină!” spus după ce s-a stins lumina într-o cameră de studentă la ASE. În general, povestea e la fel de adevărată ca și pretențiile de “nu spun tîmpenii” ale Oliviei Steer. Filmul promite să-ți desfeți colții într-o felie de viață și, în final, îți servește răbdări prăjite în uleiuri esențiale. Papillon a fost dovedit de […]

Editoriale
  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

  • Cum am ratat eu scaunul cu patru picioare de la Cotroceni

    5 noiembrie 2019

    După ce ani de zile și-a înmuiat batistuţa de la piept într-o esență de patchouli extrasă din brînza neaoșă de burduf, naţionalistul de operetă Rareș Bogdan și-a imaginat că țara […]

  • Președintele pe care l-am pierdut

    5 noiembrie 2019

    Așa sînt mereu zilele dinainte: însorite și nepăsătoare. Nimic nu arată că ne confruntăm cu involuția speciei prezidențiale și cu abisul celor cinci ani care vin gata irosiți. Să ni-l […]

  • O șansă istorică

    5 noiembrie 2019

    A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Ludovic Orban să primească și el o șansă reală în politica mare. Chiar dacă, de-a lungul vremii, șanse a mai avut, […]